AcasăStiri generaleCovasna: Gala Best of Sepsi se amână pentru anul viitor

Covasna: Gala Best of Sepsi se amână pentru anul viitor

Gala Best of Sepsi, în cadrul căreia urmau să fie premiaţi câştigătorii primei ediţii a acestui proiect iniţiat de Primăria Sfântu Gheorghe, se amână pentru anul viitor din cauza măsurilor de austeritate, au anunţat, marţi, autorităţile locale.

Primarul Antal Arpad a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că motivul îl reprezintă Ordonanţa de Urgenţă 90 din 27 octombrie, privind reducerea cheltuielilor bugetare în vederea încadrării în ţinta de deficit asumată prin Programul de convergenţă, care nu permite finanţarea unor astfel de evenimente.

‘A fost un proiect foarte frumos acest Best of Sepsi, un proiect de suflet, în care s-au implicat foarte mulţi. Trebuia să organizăm gala pe data de 11 noiembrie, dar va trebui să amânăm, pentru că prin această ordonanţă se interzice organizarea de evenimente, festivităţi. (…) Sunt multe alte evenimente pe care nu le vom mai putea cofinanţa şi nu ştiu dacă fără cofinanţarea noastră acele evenimente vor mai avea loc sau nu’, a afirmat Antal Arpad.

Potrivit conducerii Primăriei, votarea persoanelor nominalizate se va încheia pe 2 noiembrie, cum a fost stabilit iniţial, însă gala de premiere a câştigătorilor va avea loc în ianuarie sau februarie anul viitor.

Autorităţile locale au lansat proiectul Best of Sepsi cu scopul de a premia cetăţenii care, prin amabilitatea, atenţia, profesionalismul şi altruismul lor, fac viaţa comunităţii mai bună şi mai frumoasă. Iniţiatorii proiectului au precizat că această gală nu vizează personalităţile locale, ci ‘simplii cetăţeni’ care contribuie, într-un fel sau altul, la binele oraşului şi al comunităţii locale.

Pentru această gală au fost făcute 2.690 de nominalizări iar în finală au intrat 45 de persoane, cele mai nominalizate cinci persoane la fiecare dintre cele 9 categorii stabilite de organizatori: lucrători din domeniile sănătăţii, educaţiei, alimentaţiei publice, ordinii publice, furnizori de servicii, artişti şi profesionişti din domeniul creativ şi al comunicării, sportivi şi antrenori, slujitori ai bisericii, activişti, voluntari, lucrători sociali.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks