Cinci persoane, membre ale unui grup infracţional organizat, care au deţinut şi comercializat, în mod repetat, substanţe noi cu efect psihoactiv, precum şi droguri de mare risc au fost arestate preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Dolj.
Potrivit DIICOT şi IPJ Dolj, în perioada februarie – octombrie 2023, cele 5 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat (peste 400 de acte materiale), cantităţi de noi substanţe cu efect psihoactiv (ADB-BUTINACA, 5F-MDMB-PINACA), precum şi droguri de mare risc (MDMB-4en-PINACA), pentru 10 lei/doză.
Unul dintre bănuiţi a fost prins în flagrant delict, în timp ce deţinea, în vederea comercializării, 40 de pacheţele conţinând substanţe psihoactive noi. Ulterior, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Dolj, fiind descoperite şi ridicate peste 200 de pacheţele cu fragmente vegetale (substanţe psihoactive noi), mai multe cântare electronice, 14 telefoane mobile, o tabletă electronică, 2.000 de euro, 150 de dolari, 200 de lire sterline şi 8.021 de lei, precum şi alte mijloace de probă.
Activitatea infracţională a celor cinci a fost documentată de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova pentru constituirea unui grup infracţional organizat, efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în formă continuată şi trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reţinerea a 4 persoane iar, miercuri, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunerea de arestare preventivă a bănuiţilor, pentru 30 de zile. Cu privire la cea de-a 5-a persoană, având în vedere că se sustrage urmăririi penale, a fost solicitată arestarea preventivă în lipsă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.