Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează joi că, în ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 21 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 13 cetăţeni români din diferite motive legale.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, pe data de 1 noiembrie prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, peste 185.900 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi aproximativ 50.700 de mijloace de transport.
Pe sensul de intrare în România au fost 95.700 de persoane, dintre care 8.561 de cetăţeni ucraineni.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat 43 de fapte ilegale (26 de infracţiuni şi 17 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 12.100 de lei.
Bunurile ridicate în vederea confiscării au fost în valoare de peste 464.200 de lei.