USR va cere respingerea în Parlament a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului (OUG) care permite ocuparea de funcţii de conducere de către unii medici până la 70 de ani.
Potrivit unui comunicat al USR transmis, joi, AGERPRES, ‘anticipând verdictul’ Curţii Constituţionale a României (CCR) pe această temă, PSD-PNL ‘a sfidat’, din nou, orice principiu democratic şi a introdus prevederea într-o ordonanţă de urgenţă.
‘CCR a dat dreptate USR pentru sesizarea care arăta că pesedişti ca Florin Buicu, conferenţiar la Universitatea de Medicină din Mureş, patronată de un alt pesedist, senatorul Azamfirei, s-au folosit de un proiect de lege pentru bolnavii cu autism pentru a introduce amendamente prin care se menţineau funcţii importante în spitale pentru profesorii universitari până la vârsta de 70 de ani. Pentru că CCR este controlată politic de PSD-PNL, această coaliţie toxică a putut anticipa însă verdictul de neconstituţionalitate şi acum câteva zile, mişeleşte, Rafila a introdus un OUG prin care cei ca el pot să se menţină în funcţie, în diferite poziţii de putere în spitale, până la vârsta de 70 de ani’, a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu.
El a afirmat că sistemul sanitar din România ‘este ţinut prizonier de un grup restrâns de profesori universitari’, mulţi dintre ei infiltraţi la vârful PSD-PNL doar pentru ‘a se perpetua în funcţii care le aduc putere şi bani’ în spitale.
USR şi Forţa Dreptei au sesizat în iunie Curtea Constituţională pe legea prin care PSD şi PNL acordau ‘noi privilegii nomenclaturii din sistemul sanitar’, ‘deturnând’ o lege care se referea la sprijinirea copiilor şi adulţilor cu autism. În sesizarea către CCR era invocată încălcarea mai multor prevederi constituţionale, începând cu încălcarea principiului bicameralismului, în condiţiile în care forma legii adoptată de Camera Deputaţilor ‘se îndepărta în mod substanţial’ de forma adoptată de Senat, mai prevede comunicatul.
Curtea Constituţională a admis, joi, cu unanimitate de voturi, sesizarea USR şi Forţa Dreptei în legătură cu legea care ar permite, potrivit semnatarilor obiecţiei, ca unii medici să poată ocupa până la vârsta de 70 de ani funcţii de conducere în spitalele publice.