AcasăStiri generaleTimiş: Un tânăr leşinat, care avea asupra lui un plic cu droguri,...

Timiş: Un tânăr leşinat, care avea asupra lui un plic cu droguri, găsit de poliţiştii locali

Un tânăr de 30 de ani, din localitatea Checea, a fost găsit de poliţiştii locali pe o stradă din Timişoara, în stare de inconştienţă, având asupra lui un plic cu droguri şi suma de 982 de lei.

În timpul unei misiuni de patrulare, poliţiştii locali din cadrul Biroului Proximitate şi Siguranţă Publică Timişoara aflaţi în patrulare, sâmbătă seara, au observat într-o intersecţie un bărbat căzut pe trotuar, care părea în stare de inconştienţă, arată un comunicat al Poliţiei Locale Timişoara remis, luni, AGERPRES.

‘Pentru că părea să aibă nevoie de ajutor, poliţiştii locali au verificat imediat starea acestuia, constatând că respiră şi avea puls, după care au solicitat intervenţia unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă. Până la sosirea acesteia, bărbatul şi-a revenit, a putut să-şi comunice numele şi adresa de domiciliu. La controlul corporal sumar, asupra acestuia a fost găsit un plic cu fragmente vegetale de culoare verde oliv, susceptibile a face parte din categoria substanţelor psihoactive şi suma de 982 de lei’, se arată în comunicatul de presă.

Pentru că nu a mai necesitat îngrijiri medicale, a fost luat în evidenţă de echipajul Ambulanţei, poliţiştii locali preluându-l apoi pentru întocmirea documentelor în vederea transmiterii cazului către poliţiştii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate Timişoara pentru continuarea cercetărilor conform legislaţiei privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks