Un autoturism de lux, în valoare de 120.000 euro, căutat de autorităţile din Marea Britanie, a fost depistat în Vama Moraviţa, la controlul de frontieră, fiind condus de un cetăţean român în vârstă de 53 de ani, care a încercat să intre cu maşina în ţară.
În Punctul de Trecere a Frontierei Moraviţa, s-a prezentat, duminică seară, pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român, în vârstă de 53 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes înmatriculat în Marea Britanie. În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie, arată un comunicat al Poliţiei de frontieră Timişoara.
Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, în continuare fiind efectuate cercetări pentru tăinuire, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun.