Poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au reţinut pentru 24 de ore trei bărbaţi bănuiţi de furt calificat, după ce au oprit pe o stradă din localitate Moşniţa Nouă două autovehicule conduse de doi bărbaţi, în fiecare dintre maşini fiind depistate bidoane cu motorină de provenienţă nejustificată.
Cei doi şoferi, cu vârste de 24 de ani, respectiv 44 de ani transportau în autovehicule, în total, nouă bidoane de 20 de litri fiecare pline cu motorină, a căror provenienţă nu o puteau justifica, a anunţat, luni, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.
Pasager în autovehiculul condus de bărbatul de 44 de ani era un tânăr de 23 de ani, bănuit, şi el, de comiterea faptei.
În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că cei trei bărbaţi au sustras motorina, duminică, dintr-un TIR şi dintr-un autobuz, care se aflau în parcarea unei societăţi comerciale de pe DN 6, între localităţile Remetea Mare şi Ghiroda.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
În urma probatoriului administrat, cei trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru furt calificat, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiş.
Cercetările în dosar s-au efectuat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.