Acasă55MAE/Atenţionare de călătorie - Republica Franceză - Coduri roşu şi portocaliu de...

MAE/Atenţionare de călătorie – Republica Franceză – Coduri roşu şi portocaliu de inundaţii

Ministerul Afacerilor Externe informează, marţi, cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că pentru următoarele 36 de ore agenţia locală de meteorologie a anunţat emiterea unui Cod roşu de inundaţii pentru departamentul Pas-de-Calais şi un Cod portocaliu de inundaţii pentru departamentul Nord.

De asemenea, a fost emis un Cod portocaliu de vânt, ploi abundente şi inundaţii pentru alte 5 departamente din Franţa – Deux-Sevres, Charante-Maritime, Charante, Dordogne, Gironde, precizează un comunicat al MAE transmis marţi.

Conform sursei citate, autorităţile franceze recomandă cetăţenilor să urmărească evoluţia fenomenelor meteorologice, să evite zonele afectate, condiţiile de circulaţie putând fi extrem de dificile la nivelul reţelei rutiere şi/sau feroviare.

Totodată, MAE avertizează că pot fi posibile întreruperi ale curentului electric, alunecări de teren şi prăbuşiri ale unor diguri sau poduri.

Cetăţenii români se pot informa în timp real în legătură cu situaţia meteorologică accesând pagina de internet www.meteofrance.com, iar informaţii actualizate privind circulaţia feroviară pot fi regăsite consultând site-ul SNCF: https://www.sncf.com/fr/tempeteciaran.

Ministerul Afacerilor Externe mai informează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel:

– Consulatul General al României la Paris: +33680713729;

– Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;

– Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;

– Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

Ministerul Afacerilor Externe mai recomandă consultarea paginilor de Internet: http://paris.mae.ro, https://cgparis.mae.ro/, http://lyon.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks