Academia Română a fost pe punctul de a fi distrusă de două ori în existenţa ei de peste un secol şi jumătate: în 1948 şi în perioada 1974 – 1989, a afirmat, joi, preşedintele Ioan-Aurel Pop, la o sesiune comemorativă dedicată marcării a 75 de ani de la epurarea a 114 membri ai prestigiosului for de consacrare.
‘Cei care au creat Academia au gândit-o ca o instituţie unică de interes naţional pentru consolidarea identităţii naţionale şi au gândit-o ca pe un aşezământ peren, pe care să nu-l poată distruge niciun regim politic. Şi, cu toate acestea, de două ori în existenţa ei de peste un secol şi jumătate, Academia a fost pe punctul de a fi distrusă. De două ori. O dată în 1948, acum 75 de ani, şi a doua oară în perioada 1974 – 1989, când, sub regimul comunist, Academia ar fi trebuit să moară de la sine, fiindcă timp de 15 ani nu a mai fost primit niciun membru şi partidul (Partidul Comunist Român – n.r.) crease o academie paralelă numită Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice. În momentul 1989, Academia era înjumătăţită, chiar a scăzut numărul de membrilor la mai puţin de o sută. În 1948, de la o zi la alta, întâi a fost desfiinţată Academia Română şi apoi înfiinţată Academia Republicii Populare Române’, a menţionat Pop, la evenimentul desfăşurat în Aula Academiei.
El a arătat că, în 1948, peste 100 de membri au fost expulzaţi fiindcă erau declaraţi burghezi, în neconcordanţă cu ‘idealurile’ pe care le purtau atunci tancurile sovietice prezente în România şi comisarii.
‘Când aud cuvântul comisar la Uniunea Europeană eu, ca istoric, tresar, pentru că noi am avut o experienţă foarte tristă cu aceşti comisari sovietici, care profesorilor mei le verificau cursurile cu roşu şi le spuneau ce să spună şi ce să nu spună. Sigur că Academia Română a fost atunci într-o perioadă de stânjeneală imensă, pentru că obligaţia ei de a apăra identitatea naţională era obturată, dacă nu chiar interzisă’, a mărturisit Ioan-Aurel Pop.
Potrivit preşedintelui Academiei, ‘lumea vorbeşte de naţionalismul comunist la noi şi de exagerările care s-au făcut în anii ’80 mai ales, când se vorbea despre ‘Geniul Carpaţilor şi despre poporul român alb şi imaculat, care n-a avut decât victorii de a lungul timpului şi care trăia în permanenţă în unitate şi continuitate’, dar uită de acea perioadă din 1945 încoace, cu apogeul ’48, când s-au abolit vechile legi şi când s-au aprobat cele noi – reforma învăţământului, a culturii, când s-au confiscat proprietăţile private’.
‘Se uită că am avut o perioadă teribilă în care cuvântul român era în anumite locuri prohibit şi când profesorii de istorie care rosteau numele lui Mihai Viteazul şi Alexandru Ioan Cuza erau arestaţi. Se uită deci de perioada proletcultistă şi de dictatura proletariatului, însoţită de prezenţa consilierilor sovietici la noi. Lumea crede că în timpul regimului comunist ne-am întrecut cu toţii să ne lăudăm că suntem mari şi tari. Nu, am avut o perioadă când nu era voie şi Academia era o instituţie de interes naţional care promova limba şi literatura română şi istoria naţională. Aceste lucruri nu mai trebuiau promovate’, a afirmat Pop.
El a amintit nume de referinţă ale unor membri ai Academiei Române care au suferit represiunea sovietică în anii stalinismului, menţionând că între cei nouă care au murit sunt nişte nume ‘extraordinare’.
‘Dintre cei expulzaţi, o parte, în 1955, au fost reprimiţi mai ales specialiştii în ştiinţe exacte, care nu presupuneau ideologii, dar nu numai ei. Şi părintele Agârbiceanu (scriitorul şi ziaristul Ion Agârbiceanu, parlamentar, academician, canonic şi protopop unit al Clujului – n.r.) a fost reprimit atunci. Nu a fost reprimit niciodată, decât după Revoluţie, Lucian Blaga. Însă, dintre cei expulzaţi, 31 au fost băgaţi la închisoare, lipsiţi de libertate, iar nouă au murit, mulţi în închisoarea faimoasă de la Sighetu Marmaţiei, între ei Gheorghe I. Brătianu, poate cel mai mare istoric medievist pe care l-am avut noi în toate timpurile. Dacă nu venea războiul mondial, el era menit de către Congresul Internaţional de Ştiinţe Istorice să scrie Istoria Evului Mediu Universal. Nu românesc, universal. Şi al doilea nume care îmi vine în minte acum şi care e drag sufletului meu, mai ales că e un an special, este Iuliu Maniu, care era membru de onoare al Academiei Române. Ei au murit. Între cei nouă sunt nişte nume extraordinare, care au murit pentru această ţară, pentru această instituţie’, a completat Ioan-Aurel Pop.
Academia Română, în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, a organizat joi, sesiunea comemorativă ’75 de ani de la epurarea a 114 membri ai Academiei Române’.
Dedicată rememorării represiunii asupra membrilor Academiei Române declanşată în anul 1948, manifestarea a adus în atenţia publicului transformările ideologice din spaţiul românesc odată cu instaurarea regimului comunist şi schimbările fundamentale impuse Academiei de noua organizare politică.
Temele au fost detaliate în expunerile lui Mircea Dumitru, vicepreşedinte al Academiei, ale directorului Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Florin Abraham, dr. Dan Cătănuş, cercetător al institutului, şi dr. Andreea Dobeş, cercetător în cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet.
Prin Decretul din 9 iunie 1948, Academia Română a fost transformată în instituţie de stat, subordonată Consiliului de Miniştri, sub denumirea de Academia Republicii Populare Române.
Odată cu organizarea noii entităţi, au fost excluşi 114 membri, ilustre nume ale ştiinţelor şi literelor, reprezentanţi ai Armatei, ai Bisericii şi ai vieţii publice româneşti, cei mai mulţi foşti membri ai unor partide istorice ori demnitari de stat: Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Alexandru I. Lapedatu, Lucian Blaga, Alexandru Marcu, Radu R. Rosetti, Victor Slăvescu, Iuliu Hossu, Gheorghe Tătărescu, Dumitru Caracostea, Silviu Dragomir, Onisifor Ghibu, Constantin Rădulescu-Motru, Ioan Lupaş, Pantelimon Halippa, Ion Petrovici, Mircea Cancicov, Gheorghe Taşcă, Emil Haţieganu.
Mare parte au fost întemniţaţi în închisorile comuniste, nouă dintre ei pierzându-şi viaţa în penitenciare. Refuzul de adaptare la noile orientări socio-culturale a fost unul dintre motivele care au declanşat epurări şi din rândul cercetătorilor, noul regim având ca prioritate eliminarea elitelor pentru consolidarea puterii politice. În 1990, Academia Română i-a reprimit în rândurile sale pe membrii excluşi după decretul de reorganizare.
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române investighează manifestările şi consecinţele regimurilor totalitare şi dictatoriale din istoria recentă a României, cu scopul de reconstitui evenimentele care au marcat societatea contemporană şi de a conserva memoria istorică.
