AcasăStiri generaleBihor: 'Iuliu Maniu - Povestea unui destin de excepţie' - expoziţie cu...

Bihor: ‘Iuliu Maniu – Povestea unui destin de excepţie’ – expoziţie cu tururi ghidate şi vizionare de film

Expoziţia fotodocumentară ‘Iuliu Maniu – povestea unui destin de excepţie’ va fi vernisată marţi, 14 noiembrie, la Muzeul Oraşului Oradea, în cadrul manifestărilor prilejuite de ‘Anul Iuliu Maniu’.

‘Cele 12 panouri informative prezintă viaţa lui Iuliu Maniu, începând cu informaţii despre familie, studii, continuând cu rolul său ca lider al românilor din Transilvania şi contribuţia sa la Marea Unire de la 1 decembrie 1918, activităţile politice ca deputat în Parlamentul de la Budapesta şi în Parlamentul de la Bucureşti, perioada exercitării preşedinţiei Consiliului Dirigent după 1918, prim-ministru al României, lider al Partidul Naţional Român şi al Partidului Naţional Ţărănesc, precum şi rezistenţa împotriva ocupaţiei sovietice şi a regimului totalitar impus’, se arată într-un comunicat al organizatorilor, Muzeul Ţării Crişurilor.

În expoziţia care va fi vernisată în 14 noiembrie, de la ora 13,00, va fi expus şi bastonul lui Iuliu Maniu care va fi adus special de la Casa Memorială ‘Iuliu Maniu’ Bădăcin.

Realizată de Casa memorială ‘Iuliu Maniu’ din Bădăcin şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, expoziţia a fost vernisată pe 5 octombrie la Ambasada României în Austria, după care a fost itinerată prin alte oraşe, prin licee sălăjene şi orădene.

Moderatorul vernisajului de la Oradea va fi prof univ dr Gabriel Moisa, managerul MTC Oradea – Complex Muzeal, în deschidere urmând să ia cuvântul şi dr Marin Pop, şeful Secţiei Muzeografie – muzee locale, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, preotul Parohiei Greco-Catolice Bădăcin, Cristian Borz şi muzeografa dr Cristina Liana Puşcaş, de la Muzeul Oraşului Oradea.

Elevii cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, însoţiţi de profesori, sunt aşteptaţi la tururi ghidate, dar şi la vizionarea filmului documentar ‘Remember Iuliu Maniu – 1986’ (40 de minute), realizat de Cristina Liana Puşcaş şi de Ana-Maria Borz, muzeograf la Casa Memorială ‘Iuliu Maniu’ Bădăcin.

Evenimentul are loc în cadrul manifestărilor prilejuite de ‘Anul Iuliu Maniu’, 2023 fiind declarat prin lege astfel, la împlinirea a 150 de ani de la naşterea liderului românilor din Transilvania (8 ianuarie 1873) şi 70 de ani de la tragica sa moarte, în Penitenciarul Sighet (5 februarie 1953).

Expoziţia va rămâne la Oradea până în data de 6 decembrie şi este organizată de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Consiliul Judeţean Sălaj, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău şi Casa Memorială ‘Iuliu Maniu’ Bădăcin. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks