Peste 700 de studenţi medicinişti din peste 10 ţări participă, în această perioadă, la un congres internaţional organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova, atât cu prezenţă fizică cât şi online.
Potrivit UMF Craiova, Craiova International Medical Students’ Congress (CIMSC), care se desfăşoară în perioada 9-12 noiembrie a.c., este dedicat studenţilor medicinişti şi celor mai actuale subiecte din educaţia medicală.
CIMSC se află la cea de-a 25 ediţie, iar ateliere din cele patru zile pline acoperă specializări medicale precum Ortopedie, Chirurgie Toracică, Cardiologie, Psihiatrie şi Nutriţie.
Conferinţele sunt susţinute de doctori din România, dar şi din SUA, Belgia, Slovenia, Egipt, Oman etc. AGERPRES / (AS – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)