Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, transmite un mesaj militarilor din teatrele de operații precum și celor care au servit patria.
„Astăzi îi onorăm pe militarii români care au îndeplinit misiuni în teatrele de operații externe. Omagiem memoria celor care au pus țara înaintea propriei vieți și care și-au dat viața pentru stoparea războiului, a crimei și suferinței celor nevinovați. Îi celebrăm, totodată, pe toți militarii români care și-au dovedit curajul, devotamentul și spiritul de sacrificiu în misiuni îndeplinite alături de aliații noștri.
Fiecare veteran al misiunilor din teatre de operații poartă în inimă povestea unică a unei profesii care este expresia unui patriotism adevărat, curat, care a salvat, de fiecare dată, România. Fiecare misiune încheiată cu succes alături de partenerii noștri din NATO a contribuit la creșterea gradului de securitate al României și la protejarea cetățenilor noștri.
Transmit urări de bine, de sănătate și liniște sufletească tuturor veteranilor României și familiilor acestora, precum și recunoștința mea profundă. Misiunile îndeplinite cu succes în teatrele de operații sunt o experiență grea pentru fiecare militar, care îți întărește însă inima, credința și iubirea față de Țară, pentru totdeauna.
O rugăciune și un gând bun, respect și recunoștință veteranilor Armatei României!”, se arată într-o postare pe Facebook.
Articolul Nicolae Ciucă: „Misiunile îndeplinite cu succes în teatrele de operații sunt o experiență grea pentru fiecare militar” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro