Ministrul Angel Tîlvăr va participa, marţi, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe în formatul miniştrilor Apărării din statele membre ale UE (CAE Apărare) şi la reuniunea Comitetului Director al Agenţiei Europene de Apărare (EDA), care vor avea loc la Bruxelles.
Potrivit MApN, principalul subiect de pe agenda CAE Apărare va fi sprijinul acordat Ucrainei de către Uniunea Europeană. Discuţiile se vor axa, în special, pe asistenţa militară, inclusiv pe instruirea oferită în cadrul Misiunii UE de Asistenţă Militară în sprijinul Ucrainei (EUMAM Ucraina).
De asemenea, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate va prezenta cele mai recente evoluţii privind dosarele de actualitate, informează un comunicat al MApN.
Totodată, este planificată şi o sesiune de discuţii cu participarea secretarului general al NATO care se va focaliza, în principal, pe rezilienţa infrastructurilor critice.
În cadrul reuniunii Comitetului Director al EDA, miniştrii Apărării vor discuta şi aproba noile priorităţi în domeniul dezvoltării de capabilităţii la nivelul UE.