AcasăStiri generaleBuzău: Teren aparţinând unui centru pentru copii, folosit pentru înfiinţarea unui parc...

Buzău: Teren aparţinând unui centru pentru copii, folosit pentru înfiinţarea unui parc fotovoltaic

Consiliul Judeţean (CJ) Buzău va utiliza un teren destinat anterior realizării unor case de tip familial pentru înfiinţarea unui sistem de centrale fotovoltaice care să acopere consumul de energie generat de instituţiile din subordine, în contextul lipsei de predictibilitate pe piaţa energetică şi a creşterii preţurilor la curentul electric.

Sistemul fotovoltaic va fi amenajat pe două suprafeţe de teren, una dintre ele aparţinând unui fost centru rezidenţial administrat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Buzău.

‘Atribuirea în administrarea DGASPC Buzău a bunurilor imobile (teren cu construcţii) din satul Dimiana, comuna Beceni a fost reglementată prin Hotărârea CJ Buzău nr. 172/2018. Scopul dării în administrare l-a constituit reorganizarea Centrului nr. 5 Beceni prin identificarea unor surse de finanţare nerambursabile pentru realizarea unor case de tip familial. Deoarece Centrul rezidenţial a fost închis, ca efect al strategiei naţionale în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale, DGASPC Buzău a renunţat la dreptul de administrare mai sus menţionat. Acest teren va fi utilizat de CJ Buzău în proiectul ‘Instalare panouri fotovoltaice pentru producerea energiei din surse regenerabile pentru autoconsum, la Unitatea Administrativ Teritorială – Judeţul Buzău’ promovat în cadrul Fondului pentru Modernizare în România, Accelerarea tranziţiei către neutralitatea climatică, Programul – cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei, Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice’, se arată în referatul CJ Buzău.

Energia produsă de cele două centrale fotovoltaice ar urma să fie utilizată de către centrele DGASPC şi Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău.

‘Prin accesarea acestei linii de finanţare se urmăreşte acoperirea autoconsumului de energie electrică a clădirilor din patrimoniul UAT Judeţul Buzău, respectiv SJU Buzău cu secţiile exterioare ale acestuia, DGASPC Buzău precum şi sediile administrative ale CJ Buzău. În acest sens au fost identificate două terenuri care aparţin UAT Judeţul Buzău necesare pentru amplasarea panourilor fotovoltaice aferente acestei investiţii, situate în comuna Beceni şi municipiul Buzău, aflate în proprietatea judeţului, urmând ca prin Studiul de fezabilitate să se determine amplasamentul investiţiei prin proiect…În contextul lipsei de predictibilitate pe piaţa energetică, a creşterii preţurilor pentru energia electrică, Ministerul Energiei, prin Direcţia Generală de Ajutor de Stat şi Fonduri Europene, anunţă deschiderea apelului de proiecte pentru sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice. Scopul principal al obiectivului de investiţii este majorarea producţiei brute de energie electrică din surse regenerabile, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul Fondului pentru Modernizare în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon şi atingerii obiectivelor asumate de România în cadrul Planului Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice (reducerea proporţională a amprentei de Dioxid de Carbon)’, prevede proiectul adoptat de CJ Buzău.

Potrivit conducerii CJ Buzău, sistemele fotovoltaice ar urma să contribuie substanţial la diminuarea costurilor generate de consumul energiei electrice.

‘Facturile sunt enorm de mari pentru că nu vorbim doar de Palatul administrativ, avem instituţiile din subordine care sunt mari consumatoare, este vorba de SJU, DGASPC ş.a.m.d. Avem facturi de 100.000 de euro pe lună, undeva la 200.000 – 300.000 în anumite perioade ale anului, sunt facturile numai cu energie electrică. Deci cu siguranţă vom avea cel puţin două parcuri cu celule fotovoltaice care, din calculele specialiştilor, ne vor reduce consumul de energie cu aproximativ 60 la sută din ceea ce consumăm astăzi’, a declarat preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Valoarea investiţiei este de maxim 10.000.000 euro iar execuţia se întinde pe durata 12 luni. Prin proiectul respectiv, administraţia judeţeană îşi propune instalarea a două centrale fotovoltaice CEF Buzău-399,3 kW şi CEF Beceni 399,3 kW, cu o putere instalată însumată de 798,6 kW. Au fost luate în calcul 19 de obiective, clădiri publice, pentru care se vor instala două parcuri fotovoltaice/centrale fotovoltaice cu o putere instalată de 399,30 kW fiecare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks