Traficul rutier este blocat pe drumul naţional DN1, în localitatea Săcel, din cauza unui accident rutier, în care a fost rănită o femeie şi a scurgerilor de combustibil de pe şosea, au anunţat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
‘Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea o autoutilitară spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din judeţul Buzău, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către o sibiancă în vârstă de 40 de ani. Femeia a fost transportată la spital conştientă. Traficul pe DN 1 este blocat, deviat pe străzile secundare din localitate’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
La locul accidentului a ajuns un echipaj SMURD şi două autospeciale de stingere.
‘Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 40 de ani care a fost transportată la UPU Sibiu, având un traumatism la picior. Pompierii au asigurat măsurile specifice prevenirii şi stingerii incendiilor întrucât pe carosabil existau scurgeri de combustibil’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ştefan. AGERPRES / (AS – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)