Acasă55Bihor: Filiala USR, prin Mihai Şvab, a lansat o iniţiativă cetăţenească numită...

Bihor: Filiala USR, prin Mihai Şvab, a lansat o iniţiativă cetăţenească numită ‘Misiunea Grivei’

Vicepreşedintele USR Bihor, Mihai Şvab, împreună cu Gabriela Jurjea şi Gabriela Şuşman, membri ai echipei ‘Voluntari pentru Căţeii din Adăpostul Public Oradea’, au prezentat joi iniţiativa cetăţenească ‘Misiunea Grivei’, prin care vor să strângă 10.000 de semnături pentru promovarea unei hotărâri de consiliu local cu obiectivul eficientizării managementului câinilor cu stăpân din Zona Metropolitană Oradea şi condiţii mai bune în Adăpostul Public Grivei.

‘Această cauză ne priveşte pe toţi, iubitorii de animale şi cetăţeni care sunt puşi în pericol de câinii fără stăpân. Din 1 noiembrie, cu număr de înregistrare oficial primit de la Primărie, ‘Misiunea Grivei’ a demarat. Un grup de cetăţeni şi ONG-uri pentru protecţia animalelor, susţinuţi de USR, se angajează să aducă această problemă urgentă în atenţia Primăriei Oradea şi vine cu soluţii viabile,’ se arată în comunicatul USR Bihor.

Proiectul de hotărâre de consiliu local prevede: modernizarea Adăpostului Grivei şi monitorizarea lui permanentă, prin sistem video, de către societatea civilă; parteneriat cu zona metropolitană pentru campanii gratuite de microcipare, identificare, înregistrare şi sterilizare a câinilor cu stăpân; încurajarea prin campanii publice a adopţiei şi programe de educaţie publică despre responsabilitatea faţă de animale.

Potrivit sursei, aceste măsuri sunt esenţiale pentru a asigura un mediu urban sigur şi prietenos, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru animale.

În cadrul conferinţei, au fost prezentate acţiunile planificate pentru strângerea celor 10.000 de semnături necesare şi locaţiile pentru strângerea de semnături, toate aceste informaţii fiind accesibile pe site-ul Iniţiativei cetăţeneşti Misiunea Grivei: https://misiuneagrivei.ro/.

La finalul perioadei de strângere de semnături, acestea vor fi depuse la Primărie, urmând ca iniţiativa să fie supusă dezbaterii şi votului în Consiliul Local.

‘USR Oradea susţine Iniţiativa Cetăţenească Misiunea Grivei din respect pentru toate fiinţele şi din responsabilitate, compasiune şi angajament pentru o comunitate mai sigură. Fiecare semnătură adunată este o voce în plus pentru binele animalelor şi al oraşului,’ se arată în comunicat.

Vicepreşedintele USR Bihor Mihai Şvab se numără printre candidaţii votaţi de către membrii USR pentru lista la alegerile europarlamentare ce vor avea loc anul viitor, pe 9 iunie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks