Principalul ‘inamic’ al consorţiilor care au proiecte, cu finanţare prin PNRR, de realizare a unor campusuri pentru învăţământul dual, este legislaţia naţională în domeniu, care presupune foarte multe etape cronofage, a declarat vineri primarul Braşovului, Allen Coliban, în conferinţa de presă susţinută în cadrul evenimentului Edu Dual.
‘Provocările noastre, la nivel naţional, sunt finalizarea acestor investiţii până în 2026, termenul limită în contextul în care astfel de proiecte majore marchează foarte multe etape în achiziţia de documentaţii, licitaţii contestate etc. Avem mai puţin de trei ani pentru a finaliza investiţia de 20 de milioane de euro pe care Braşovul a depus-o spre finanţare. Pe de altă parte, există provocări la nivelul fiecărui consorţiu, acelea de a identifica noile specializări, de a atrage companii care să susţină şi financiar şi cu resursă umană calificată pregătirea tinerilor. La Braşov, suntem mândri, (…) avem ceea ce ne trebuie, însă timpul este principalul nostru duşman şi, totodată, cadrul naţional legislativ, toată legislaţia care presupune foarte multe etape cronofage’, a afirmat edilul braşovean.
El a subliniat importanţa know-how-ului pe care îl pot oferi în acest domeniu experţii din Elveţia şi Germania, invitaţi la Conferinţa Edu Dual.
‘Este esenţial, cu atât mai mult cu cât, la nivel naţional, se regândeşte curricula pentru învăţământul dual astfel încât aceasta să aibă o continuitate şi la nivel universitar. Avem exemple în Europa unde majoritatea elevilor de liceu aleg o cale a învăţământului dual şi ulterior o universitate de ştiinţe aplicate, iar România are această problemă de mentalitate şi putem transfera din acest exemplu tocmai pentru a-i încuraja să se îndrepte spre această formă de învăţământ, care le oferă burse, o meserie garantată şi, totodată, un statut pe care învăţământul profesional îl pierduse’, a punctat Coliban.
De vineri şi până duminică, la Braşov se desfăşoară cea de-a doua ediţie a EDU Dual, conferinţă dedicată dezvoltării învăţământului profesional dual în România, organizată de Primăria municipiului.
În cadrul dezbaterilor, reprezentanţii celor 16 consorţii din România care au obţinut finanţare prin PNRR pentru dezvoltarea unor campusuri pentru învăţământ dual au ocazia să afle cum funcţionează acestea în Elveţia şi Germania şi care sunt soluţiile pentru a le transforma în exemple de succes, modele fiind campusurile duale din Lucerna şi Polybau, Elveţia, şi cel din Waldkirchen, Germania. AGERPRES / (A, AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)