Corpurile celor două surori din comuna Rodna, găsite decedate vineri în locuinţa proprie, nu prezentau urme de violenţă, iar cercetările în acest caz continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă, a informat sâmbătă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
‘În urma efectuării necropsiilor de către Serviciul de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud, nu au fost identificate urme de violenţă, nefiind suspiciuni cu privire la cauza deceselor. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care a survenit decesul celor două persoane’, a comunicat IPJ.
Cele două surori aveau 41, respectiv 52 de ani, iar corpurile lor se aflau în stare avansată de putrefacţie.
Fratele femeilor, care locuia cu acestea, a fost audiat de poliţişti, nefiind dispusă vreo măsură faţă de acesta.
Primarul comunei Rodna, Valentin Grapini, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că una dintre surori era încadrată ca persoană cu grad de handicap, iar cealaltă era însoţitorul ei personal şi primea bani de la primărie.
În cursul zilei de vineri, pentru că nu venise nimeni să ridice indemnizaţia aferentă, primarul l-a trimis pe angajatul de la compartimentul social să verifice situaţia la domiciliul femeilor, unde l-a găsit pe fratele acestora, care i-ar fi spus despre una dintre surori că este moartă.
În casă, însă, angajatul primăriei avea să le găsească decedate pe ambele surori, motiv pentru care au fost alertate autorităţile.
‘Ieri (vineri – n.r.), fata de la casierie ar fi spus că nu a mai venit după indemnizaţie. Atunci doamna secretar m-a sunat pe mine, spunând ‘cred că este o problemă acolo’. Eu l-am trimis pe băiatul de la compartimentul social să se ducă până la faţa locului. (…) În momentul în care a intrat în curte, a ieşit fratele afară, a povestit cu el, a văzut că ceva nu este în regulă. Până la urmă i-a spus că e moartă (una dintre surori – n.r.). A intrat în casă şi, până la urmă, dintr-o moartă a găsit două moarte. În secunda doi, m-a sunat pe mine, i-am spus să anunţe toate organele competente. A sunat la Poliţie, IML, tot. (…) S-a găsit şi o pătură cu sânge într-un dulap, am înţeles, de acolo a venit suspiciunea că ar fi şi altceva. Încă nu ştim, se va pronunţa IML şi Criminalistica’, a declarat primarul Grapini pentru AGERPRES.
Cele două femei şi fratele lor locuiau împreună, fiind rămaşi orfani de tineri, şi se pare că în casă se obişnuia să se consume alcool. Aceştia mai au un frate, stabilit în străinătate.