Franţa va continua să sprijine România, având în vedere mizele de securitate la nivel european şi rolul important jucat de ţara noastră în contextul conflictului din Ucraina, a transmis, luni, ministrul pentru Europa şi afaceri externe al Republicii Franceze, Catherine Colonna, care a avut o întrevedere, la Paris, cu şefa diplomaţiei române, Luminiţa Odobescu.
Ministrul Odobescu a efectuat luni o vizită oficială la Paris, care a inclus consultări cu ministrul pentru Europa şi afaceri externe al Republicii Franceze, Catherine Colonna, precum şi întrevederi cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, şi cu directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay.
Potrivit unui comunicat al MAE, transmis AGERPRES, în cadrul consultărilor cu ministrul Catherine Colonna, Luminiţa Odobescu a evidenţiat importanţa prioritară acordată de România consolidării şi extinderii relaţiei bilaterale de Parteneriat strategic cu Franţa, întemeiată pe un dialog dinamic la nivel înalt, cooperare economică şi sectorială substanţiale şi legături istorice şi culturale puternice între cele două popoare.
‘În context, ministrul Luminiţa Odobescu a subliniat aprecierea României pentru contribuţia Franţei la consolidarea Flancului estic al NATO prin desfăşurarea de efective militare şi prin asumarea rolului de naţiune-cadru pentru Grupul de luptă desfăşurat în România. Ministrul Catherine Colonna a arătat că Franţa va continua să sprijine România, având în vedere mizele de securitate la nivel european şi rolul important jucat de ţara noastră în contextul conflictului din Ucraina’, precizează MAE.
În ceea ce priveşte agenda europeană, ministrul Luminiţa Odobescu a subliniat importanţa menţinerii unei implicări active şi vocale din partea Franţei în vederea identificării unei soluţii care să conducă la adoptarea unei decizii pozitive cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen. Ministrul Catherine Colonna a exprimat întregul sprijin al Franţei în vederea atingerii acestui obiectiv, transmite MAE.
Conform comunicatului citat, în cadrul întrevederii, a fost accentuată necesitatea avansării procesului de extindere a Uniunii Europene, atât în Vecinătatea Estică a UE, cât şi în regiunea Balcanilor de Vest. Cei doi oficiali au fost de acord că integrarea europeană a Republicii Moldova şi a Ucrainei reprezintă o prioritate politică majoră, obiectivul pe termen scurt fiind obţinerea unei decizii pozitive până la finalul acestui an privind deschiderea negocierilor de aderare cu cele două state.
În cadrul discuţiilor a fost subliniată importanţa unui angajament pe termen lung de sprijin pentru Ucraina, confruntată cu războiul brutal de agresiune al Rusiei, ca investiţie strategică în securitatea regiunii şi a Europei în ansamblul său. Totodată, oficialul român a evidenţiat importanţa acordării, în continuare, a unui sprijin european consistent Republicii Moldova.
Cu referire la situaţia din Orientul Mijlociu, ministrul Odobescu a punctat necesitatea evitării escaladării conflictului, a asigurării accesului ajutoarelor umanitare în Fâşia Gaza, imperativul eliberării tuturor ostaticilor şi al evacuării în siguranţă a cetăţenilor străini blocaţi în Gaza, arată MAE.
În cadrul întrevederii cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, ministrul de Externe a reiterat angajamentul ferm al României faţă de obiectivul strategic al aderării la organizaţie şi continuarea eforturilor, într-un ritm susţinut, în vederea alinierii la standardele şi practicile sale. Ea a evidenţiat implicarea României în atingerea priorităţilor OCDE, prin contribuţii voluntare la programele regionale ale organizaţiei şi a pledat în favoarea sporirii cooperării acesteia cu Republica Moldova, subliniind că expertiza sa vastă poate contribui la eforturile de reformă ale autorităţilor de la Chişinău pe calea aderării la UE.
La întrevederea cu directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, Odobescu a reiterat ataşamentul României pentru valorile fundamentale ale organizaţiei, inclusiv diversitatea culturală, respectarea drepturilor omului şi promovarea păcii. Totodată, ea a expus dorinţa de implicare a României în promovarea unor teme de actualitate pentru agenda UNESCO, precum etica în inteligenţa artificială, educaţia prin cultură şi artă şi respectiv relaţia dintre cultură şi dezvoltarea durabilă, menţionează MAE.