Compania Naţională Poşta Română a lansat, luni, la Timişoara, o colecţie unică ce conţine 100 de cărţi poştale cu eroi anticomunişti, majoritatea necunoscuţi şi 100 de NFT-uri, în cadrul campaniei ‘Demnitate şi curaj’, pe care a iniţiat-o.
Directorul Sucursalei Timişoara a Poştei Române, Adrian Lulciuc, a declarat, pentru AGERPRES, că evenimentul punctează centenarul naşterii disidentei Monica Lovinescu şi li se adresează mai ales tinerilor care nu ştiu ce a însemnat comunismul în România.
‘Sunt lansate 100 de cărţi poştale anonime cu luptători împotriva comunismului şi reprezintă 100 de voci diferite anticomuniste, cea mai reprezentativă fiind Monica Lovinescu. Încercăm să le spunem tinerilor cât de greu era pe vremea comuniştilor. Ne dorim să le transmitem tuturor celor care au uitat de Monica Lovinescu sau nu ştiu despre ea că ea a fost unul dintre cei mai cunoscuţi luptători împotriva comunismului’, a spus Adrian Lulciuc.
Istoricul Sorin Ionescu, subprefect de Timiş, a punctat că primele emisiuni filatelice merg în paralel cu evoluţia statului român modern iar tema evenimentului la zi, rezistenţa anticomunistă, este o temă nu doar din istorie, ci şi o realitate despre care copiii trebuie să afle.
‘Pentru unii probabil că acel ‘cap de bour’ este doar o valoare de piaţă, dar pentru noi, ca români, emisiunea cu Principatele Române din 1864 era un semn de independenţă şi de unire. Dacă acum pare un gest normal, în anii 1860 era un act de sublim curaj. Poate că pentru unii regimul comunist a însemnat un loc de muncă şi vedem că în jur apare o categorie a nostalgicilor care regretă un regim care a reprimat libertatea de exprimare (…). Ca istorici, am vorbit foarte puţin despre rezistenţa şi disidenţa din România. Poate unii uită că în Munţii Banatului au luptat şi au murit cu arma în mână spunând ‘nu-i vrem pe sovietici aici!’. Acum, Poşta Română face ce a făcut dintotdeauna: aduce în conştiinţa noastră evenimente care nu sunt despre istorie, ci despre România’, a detaliat Sorin Ionescu.
Subliniind tema disidenţei prezente în emisiunea filatelică, protopopul Timişoarei, Zaharia Pereş, a amintit despre importanţa postului de Radio Europa Liberă în perioada comunistă, când acesta reprezenta pentru majoritatea românilor unica sursă de informare despre ce se întâmplă cu adevărat în România.
‘Aceste cărţi poştale transmit mesajul că, la fel ca în celelalte ţări est-europene, şi în România a existat o luptă anticomunistă foarte pregnantă. Cred că Poşta Română şi celelalte instituţii importante au reprezentat şi reprezintă piloni de susţinere a României şi a vieţii noastre naţionale. Dacă vom face un tur în toată România, vom vedea că în toate comunităţile alături de biserică este un ghişeu de poştă, un semn al României’, a spus Zaharia Pereş.
El a amintit că în perioada comunistă, seara, mulţi români ascultau de la ora 22,00 Radio Europa Liberă, când vorbea Monica Lovinescu, ‘care a luptat dincolo, sprijinindu-i pe românii de aici’.