PSD a realizat unul dintre cele mai importante obiective politice ale sale prin adoptarea noii legi a pensiilor, au transmis reprezentanţii partidului.
‘Prin adoptarea noii legi a pensiilor, PSD a realizat unul dintre cele mai importante obiective politice ale sale. Adoptarea cu o largă majoritate a noii legi a pensiilor reprezintă împlinirea unuia dintre cele mai importante obiective politice ale Partidului Social Democrat, respectiv reformarea sistemului public de pensii, prin care sunt înlăturate inechităţile dintre pensionarii care au contribuit şi au muncit la fel şi care asigură creşterea continuă şi sustenabilă a veniturilor pensionarilor. Adoptarea legii cu o largă majoritate parlamentară şi validarea actului normativ de către experţii Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale garantează atât sustenabilitatea pe termen lung a noului sistem de pensii, cât şi stabilitatea politică privind aplicarea reformei, care anterior a fost blocată de guvernarea de dreapta din perioada 2020-2021’, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de PSD.
Potrivit sursei citate, prin adoptarea noii legi a pensiilor în termenul convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană, PSD a realizat angajamentul său faţă de pensionari de a elimina din PNRR plafonul de 9,4% din PIB privind cheltuielile cu pensiile, care ar fi putut determina îngheţarea punctului de pensie până în 2070.
‘Reamintim că acest plafon nedrept pentru pensionari a fost introdus în PNRR cu mult cinism de USR, care continuă să se opună reformării sistemului de pensii şi creşterii sustenabile a veniturilor pensionarilor. Pensionarii trebuie să ştie că USR este singurul partid care a votat împotriva noii legi a pensiilor. Din anul 2017, când PSD a deschis dezbaterea privind necesitatea reformării sistemului de pensii şi până la intrarea noii legi în vigoare de la 1 ianuarie 2024, valoarea punctului de pensie a crescut de peste două ori, de la 917 lei la 2.031 lei. Cea mai mare parte a acestei creşteri s-a realizat cu PSD la guvernare. Singura perioadă în care pensiile au fost îngheţate a fost în 2021, în timpul guvernării PNL-USR. PSD subliniază că reforma pensiilor este importantă în egală măsură pentru pensionari şi pentru salariaţi. Noua lege stimulează continuarea studiilor la nivel universitar, recompensează munca şi stagiile lungi de cotizare şi stimulează natalitatea’, mai spus social-democraţii.