Deputata social-democrata a votat pentru aceasta noua Lege.Alina Tanasescu precizeaza ca principiile de la care a plecat proiectul de lege privind pensiile sunt echitate, solidaritate şi respectarea muncii.
Deputații au adoptat luni, în ședință de plen, legea pensiilor după ce Comisia de Muncă a dat raport favorabil proiectului propus de Guvern, dar cu amendamente admise de la PSD şi PNL.
Actul normativ – care prevede că pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari vor fi recalculate după o nouă formulă – a fost dezbătut de Senat săptămâna trecută.Camera Deputaților a fost for decizional în acest caz.
Articolul Alina-Elena Tanasescu (PSD), dupa ce noua Lege a pensiilor a fost adoptată de Camera Deputaților: „PSD s-a tinut de cuvânt!Pensiile vor creste, iar prin recalculare inechitățile vor fi eliminate” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro