Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat marţi că a participat la o şedinţă de lucru la Prefectura Capitalei, astfel încât autorităţile să fie pregătite în cazul în care şcolile vor trebui să intre în scenariul roşu. ‘Am solicitat această întâlnire domnului prefect, pentru ca în această perioadă să ne pregătim dacă există posibilitatea să intrăm în scenariul roşu. (…) Noi am luat în calcul toate variantele posibile în aşa fel încât să nu fie puşi în pericol elevii şi profesorii. Prin urmare, pot să vă spun că la momentul acesta rata la nivelul municipiului Bucureşti e 2,69, deci nu s-a trecut peste pragul de 3. Prin urmare, noi, la momentul acesta, am avut numai o şedinţă de lucru, în aşa fel încât să fim pregătiţi dacă este nevoie de a intra în scenariul roşu. Aşa cum bine se ştie, în ordinul de ministru comun, realizat cu ministrul Sănătăţii, există prevăzut acest lucru, că dacă mai multe zile există pragul de 3, rată de infectare la nivel de localitate, se trece în scenariul roşu’, a arătat ministrul în cadrul unei declaraţii acordate presei. Grupul de Comunicare Strategică a informat marţi că în Bucureşti coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este de 2,69. Prim-ministrul Ludovic Orban declara sâmbătă că, în cazul în care la Bucureşti coeficientul infectărilor cu noul coronavirus va depăşi pragul de 3 la mia de locuitori, şcolile vor trece în regim online.