Preşedintele Klaus Iohannis va fi primit oficial, joi, de omologul său din Senegal, Macky Sall, în contextul vizitei pe care şeful statului român o efectuează în această ţară.
Potrivit programului, Klaus Iohannis va fi primit la ora 13,00 la Palatul Prezidenţial, unde vor avea loc convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, urmate de o ceremonie de semnare de documente bilaterale.
La final, cei doi preşedinţi vor susţine declaraţii de presă comune.
Tot joi, şeful statului român va participa împreună cu omologul său senegalez la inaugurarea Casei Naţiunilor Unite din Senegal.
În cursul serii, Klaus Iohannis va participa la vernisajul expoziţiei „Măşti tradiţionale africane – Măşti tradiţionale româneşti”, organizată în cooperare cu Muzeul Ţăranului Român şi se va întâlni cu foşti studenţi din Senegal care au învăţat în România.
Sursa: AGERPRES
Articolul Klaus Iohannis se întâlnește astăzi cu președintele din Senegal, dar și cu tineri care au studiat în România apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro