Municipiul Sfântu Gheorghe va fi împodobit pentru sărbătorile de iarnă cu decoraţiuni cumpărate în anii anteriori, precum şi cu ghirlande luminoase închiriate, au anunţat, joi, autorităţile locale.
Instalaţiile luminoase vor fi aprinse pe 3 decembrie, când va fi aprinsă şi prima lumânare de Advent de pe coroana de brad amplasată în Piaţa Centrală din municipiu.
‘Primăria Sfântu Gheorghe a început în această săptămână montarea instalaţiilor de lumini pentru sărbătorile de iarnă. Deşi ordonanţele Guvernului de reducere a cheltuielilor limitează destul de mult inclusiv aceste investiţii, municipalitatea a reuşit în acest an să închirieze noi elemente de lumini pentru diferite zone din oraş. Montarea acestora a început zilele trecute, dar vor fi folosite şi elementele mai vechi care încă mai sunt în stare de funcţionare’, se arată într-un comunicat postat pe pagina de internet a Primăriei.
Reprezentanţii instituţiei au precizat că ultima achiziţie importantă de instalaţii de lumini pentru sărbătorile de iarnă a fost făcută în urmă cu aproape 15 ani, iar de atunci oraşul a fost împodobit cu aproximativ aceleaşi decoraţiuni în fiecare an.
‘Deşi ne-am dori să fie împodobite cât mai multe străzi din oraş, este imposibil să fie montate instalaţii pe toate cele peste 200 de străzi, dar vom încerca să ajungem cu instalaţii de lumini în fiecare cartier. Luminile de sărbători vor fi aprinse în primul weekend din decembrie, înaintea aprinderii primei lumânări de Advent, care va avea loc duminică, 3 decembrie, de la ora 19:30 în Piaţa Centrală. Între timp, societatea Sepsi ReKreativ pregăteşte şi un nou sezon de patinaj. Astfel, patinoarul acoperit de lângă Arena Sepsi se va deschide publicului în primul weekend din decembrie, iar patinoarul în aer liber din faţa Prefecturii şi Consiliului Judeţean va putea fi folosit înainte de Crăciun’, se mai menţionează în comunicat.
Adventul are aceeaşi semnificaţie cu Postului Crăciunului pentru creştinii ortodocşi şi marchează ultimele patru săptămâni rămase până la Crăciun. Coroana de brad din centrul municipiului a fost decorată în mod simbolic cu patru lumânări, care vor fi aprinse succesiv în săptămânile dinaintea Crăciunului. AGERPRES (AS-autor:Oana Mălina Negrea, editor: Karina Olteanu)