Salariaţii din Direcţia Judeţeană de Statistică din Iaşi au declanşat, joi, un protest spontan, cu încetarea activităţii timp de o oră, din cauza nemulţumirilor salariale.
Potrivit protestarilor, protestele vor continua pe o perioadă nederminată. Astfel, zilnic, timp de o oră, cei de la Direcţia Judeţean de Statistică îşi vor întrerupe activitatea până când le vor fi soluţionate revendicările.
‘Am adoptat această formă de manifestare pentru a ne exprima nemulţumirea faţă de politicile de salarizare ale statisticienilor şi pentru recunoaşterea caracterului unic al activităţii pe care o desfăşurăm. Solicităm salarii conforme cu nivelul de pregătire şi complexitatea activităţii desfăşurate, echitate în raport cu instituţiile la nivel central şi cu alte instituţii, care indiferent de context primesc majorări salariale sau reîncadrări în anexele Legii 153’, au spus sindicaliştii din cadrul Direcţiei Judeţene de Statistică.
Conform declaraţiilor sindicaliştilor, principalele revendicări care vor conduce la soluţionarea problemelor existente la nivelul instituţiei sunt stabilirea salariilor de bază ale funcţionarilor publici cu funcţii de execuţie şi conducere, precum şi ale personalului contractual la nivelul administraţiei publice centrale, iar funcţionarii publici şi personalul contractual să beneficieze pentru complexitatea muncii de un spor de 15% aplicat la salariul de bază.
Totodată, sindicaliştii de la Statistică solicită deblocarea angajărilor şi mărirea schemei de personal, întrucât, susţin, aceştia, volumul de muncă este mare şi complex.
‘Facem precizarea că toate aceste revendicări au fost prezentate Guvernului României încă de anul trecut, printr-un memorandum care a fost aprobat şi semnat de fostul prim-ministru Nicolae-Ionel Ciucă, dar nu a fost pus în aplicare. Solicităm Guvernului Romaniei, asumarea acestui memorandum semnat şi aprobat şi punerea lui in aplicare. Vom continua protestul spontan, iar în perioada următoare vom intensifica aceste acţiuni cu întreruperea totală a activităţii, până când revendicările noastre vor fi soluţionate’, a precizat Aurel Iordache, unul dintre angajaţii Direcţiei Judeţene de Statistică.