Universitatea de Vest Timişoara (UVT) a inaugurat, joi, Institutul de cercetări avansate de mediu – ICAM, un centru al tehnologiilor de vârf şi al angajamentului în serviciul protejării mediului înconjurător.
Rectorul UVT, Marilen Pirtea, a declarat că proiectul de înfiinţare a acestui institut a fost lansat în anul 2010, dar a urmat un lung parcurs birocratic, accelerat în ultimii ani.
Investiţia totală este de 37,5 milioane de lei, din care 78% reprezintă fonduri europene, iar 22% finanţare guvernamentală, fără ca UVT să participe financiar la realizarea obiectivului.
‘Vorbim despre 51% din finanţare alocată echipamentelor şi altor dotări, restul fiind destinaţi construcţiei efective a clădirii. ICAM va asigura o nouă infrastructură pentru studiile de mediu, o preocupare centrală în spaţiul european al educaţiei şi cercetării. Sunt 66 de laboratoare şi zeci de echipamente de cercetare-inovare. Aici vor lucra 30 de cercetători în mai multe domenii, precum fizică, chimie, biologie, geografie, matematică, informatică, sociologie şi economie’, a arătat Gabriel Pirtea, în contextul inaugurării institutului.
În ICAM se va putea face cercetare pentru toată zona de vest a ţării, în climatologie, poluare, cercetări în sol, apă şi aer, combinaţii matematice, fenomene meteorologice, aplicaţii chimice.
‘Odată cu inaugurarea ICAM, am avut bucuria de a transmite în spaţiul public un semnal de pace şi de încredere în oamenii care îşi dedică eforturile dreptăţii, iar acordarea titlului de Doctor Honoris Causa UVT laureatei Premiului Nobel pentru Pace (2018), Nadia Murad, este gestul semnificativ prin care Universitatea de Vest din Timişoara marchează apogeul programului Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii’, a mai spus Marilen Pirtea.