Guvernul a aprobat, joi, proiectul de lege privind abilitarea Executivului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară din luna ianuarie 2024.
Potrivit unui comunicat al Executivului, domeniile pentru care Guvenul va fi abilitat să emită ordonanţe sunt cele care fac obiectul legilor ordinare.
‘Principalele domenii de abilitare a Guvernului sunt: finanţe şi economie, dezvoltare, lucrări publice şi administraţie, muncă şi solidaritate socială, afaceri interne, sănătate, agricultură, transporturi şi infrastructură, cultură, investiţii şi proiecte europene, prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege’, precizează sursa citată.
Proiectul urmează să intre în dezbaterea Parlamentului.