Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a subliniat, vineri, că jertfa militarilor români în teatrele de operaţiuni din Afganistan nu trebuie uitată, arătând că reprezintă parte din istoria şi memoria naţiunii române.
Geoană a participat la lansarea volumului lui Ilie Pintea ‘Afganistan – chipuri ale războiului’, desfăşurată în spaţiul de evenimente Radio România de la Târgul de Carte Gaudeamus.
‘E un subiect greu, pentru că Afganistanul a fost luptă, a fost complicat şi a lăsat urme. Am colegi la NATO care au avut chiar şi probleme de reacomodare cu munca din Bruxelles, după ce a trebuit să plecăm de acolo, să lăsăm în spatele nostru mulţi oameni, afgani care au lucrat şi au muncit pentru noi, prietenii noştri. Cu atât mai mult e bine să ne aducem aminte de acele momente, pentru că în politică şi în viaţa internaţională de multe ori un subiect capătă proeminenţă publică, războiul cu atât mai mult, iar după ce se închide începe oarecare amnezie selectivă. N-avem voie să uităm. Nu avem voie să-i uităm pe cei care s-au sacrificat, români sub steagul NATO, pentru ţară’, a transmis Geoană.
El s-a declarat ‘profund recunoscător’ în faţa jertfei militarilor români.
‘Suntem mândri de voi, vă felicităm şi dacă ne-aţi face onoarea aş aduce şi la Biblioteca NATO câteva exemplare. (…) Şi Radio România, încă o dată felicitări, iar vouă toată admiraţia şi preţuirea mea. Şi ţineţi meseria asta la fel de vie şi interesantă. Doamne ajută, spor la treabă, iar familiei victimelor şi celor care s-au jertfit preţuirea noastră, dincolo de un microfon sau de o cameră de luat vederi. Sunteţi parte din istoria şi memoria acestei naţiuni, suntem profund recunoscători. E uşor pentru noi să vorbim, când nu trecem prin astfel de momente dificile. Sunt foarte mulţi care s-au jertfit, sunt multe familii care încă suferă’, a adăugat Mircea Geoană.
Despre Ilie Pintea, Maria Ţoghină, fost preşedinte – director general al SRR, membru în Consiliul de administraţie, a afirmat că are acel ‘curaj de a consemna pe hârtie tipărită experienţele radiofonice care sunt efemere’, ‘un jurnalist al generaţiilor viitoare, un jurnalist multimedia’.
‘El lucrează cu toate tipurile de exprimare jurnalistică existente în acest moment. El nu este doar cel care captează clipa şi o transmite ascultătorilor, el consemnează video, consemnează audio şi, de ce nu, pe hârtie tipărită. Îl salutăm şi îl felicităm din suflet pentru acest curaj, pentru această capacitate de a se reinventa şi dorim ca tot timpul să găsească speranţa acolo unde există durere şi să rămână întotdeauna acel corespondent pe care Radio România se bazează’, a completat Maria Ţoghină.
Cuvinte emoţionante au mai rostit, printre alţii, Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs şi Comunicare JTI România, Moldova şi Bulgaria, generalul de brigadă Constantin Spânu, fost şef al Direcţiei informare şi relaţii publice al Ministerului Apărării Naţionale, colonelul Corneliu Pavel, şeful Biroului de presă al MApN.
Au fost prezente văduva şi fiica sublocotenentului post-mortem Mădălin Stoica din cadrul Batalionului 280 Infanterie Protecţia Forţei ‘Inimi Neînfricate’ (Brave Hearts), căzut la datorie într-un atac cu maşină-capcană, şi maiorul Florin Jianu, care semnează prefaţa volumului.
‘Omenirea stă cu un ochi pe Ucraina şi cu un ochi pe Israel, acolo sunt punctele fierbinţi ale lumii în momentele astea. Şi e foarte uşor să uităm de istoria recentă, de oamenii ăştia care au făcut ceva pentru România şi care acum sunt poate nişte anonimi, nu vorbesc doar de cei care şi-au pierdut viaţa în Afganistan, ci şi cei care au trecut pe acolo. Sunt 30.000 de militari care timp de 20 de ani au trecut prin Afganistan, care au fost în pericol zi de zi acolo, care şi-au adus contribuţia la a schimba în bine viaţa oamenilor, pentru că asta a făcut Armata română în Afganistan. Dincolo de misiunile de luptă, au fost acele emisiuni de cooperare civil-militară extrem de importante pentru oamenii de acolo’, a mărturisit Ilie Pintea.
Potrivit acestuia, este esenţial să nu fie uitaţi cei care şi-au pierdut viaţa şi nici cei care au luptat şi s-au întors acasă.
‘Cartea asta a mea, pe care în continuare mi-e foarte greu să o numesc a mea, este omagiul meu, decoraţia mea pentru toţi militarii români pe care i-am cunoscut sau nu, care au trecut prin praful fierbinte al Afganistanului şi care m-au făcut să îndrăgesc şi mai mult nu doar această ţară fascinantă, ci şi uniforma militară’, a adăugat Ilie Pintea.
El a însoţit de cinci ori batalioanele româneşti dislocate în Afganistan, activitatea sa concretizându-se în sute de fotografii din baza militară de la Kandahar. Acestea au fost prezentate într-o expoziţie dedicată memoriei lui Mădălin Stoica, care a fost vernisată în decembrie 2017, de Ziua Naţională a României. Expoziţia a mai fost vernisată la Institutul Cultural Român din Bucureşti, la Centrul de Presă al Radio România, la Los Angeles şi la Cartierul General al NATO din Bruxelles.
În 2018, Ilie Pintea a fost distins cu Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării pentru activitatea desfăşurată alături de militarii români în teatrul de operaţii din Afganistan.