AcasăStiri generaleDrumul european 581, închis între municipiile Vaslui şi Bârlad

Drumul european 581, închis între municipiile Vaslui şi Bârlad

Circulaţia pe DE 581 a fost închisă, pe tronsonul Vaslui – Bârlad, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a informat prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei.

‘Vântul este foarte puternic în zonă. Un TIR şi două maşini au fost luate de vânt şi aruncate în afara carosabilului, motiv pentru care am dispus închiderea DE 581 între punctele Bârlad şi Vaslui’, a declarat prefectul de Vaslui.

Începând cu ora 14.00, traficul rutier pe DN 24A – Huşi – Fălciu a fost restricţionat total.

Alte patru tronsoane de drumuri naţionale au fost închise din cauza ninsorii abundente, a viscolului puternic şi a vizibilităţii reduse. Este vorba despre DN 24 – tronsonul Crasna – Bârlad, DN 24B – tronsonul Huşi – Albiţa, DN 11A – Bârlad – Iveşti şi DN 26 – Murgeni – Galaţi.

Conform Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie, judeţul Vaslui se află sub avertizare Cod portocaliu, fenomenele prognozate incluzând ninsori şi viscol, însoţite de intensificări ale vântului cu rafale de 85-90 km/h şi scăderea vizibilităţii sub 50 de metri. Avertizarea a fost emisă pentru ziua de 26.11.2023 intervalul orar 02.00 – 16.00. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Mihai Simionescu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks