Comisarii Centrului Judeţean Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor au respins intrarea în ţară a 154,5 tone de articole uzate, în valoare de aproximativ 692.000 lei, în urma a 12 acţiuni de control desfăşurate în perioada 18-26.11.2023, în vama Borş II.
Potrivit unui comunicatul al CJPC Bihor, la solicitarea Gărzii de Mediu şi a Poliţiei de Frontieră, comisarii de la Protecţia Consumatorului au verificat 13 transporturi de articole uzate – articole textile, articole de încălţăminte, mobilier, saltele, produse de uz casnic etc., având diferiţi destinatari din ţară.
Ţările de origine ale produselor sunt: Germania (5 transporturi), Italia (2 transporturi), Elveţia (1 transport), SUA (1 transport), Suedia (1 transport), Cehia (1 transport), Austria (1 transport), Ungaria (1 transport).
Transporturile ar fi ajuns la: Biserica Evanghelică Făgăraş, SC Georgette Antique SRL Sângeorz Băi, Asociaţia Philadelphia Cisnădie, Asociaţia Mission Siret, Fundaţia Speranţa Bolnavilor Ciuperceni, SC Mision and Relief Logistic SRL Sibiu, SC Preda Mob MTP SRL Târgu Neamţ, Asociaţia Caritas Miercurea Ciuc, SC Artep Div SRL Hunedoara, Fundaţia Creştină Elim Marghita, Asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi, Fundaţia Speranţa Bolnavilor Bărticeşti – Neamţ, SC Bavaria Online SRL Miercurea Ciuc.
‘În urma verificărilor efectuate s-a constatat că articolele uzate nu erau însoţite de documente care să ateste că au fost supuse operaţiunilor de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie, în conformitate cu prevederile HG 163/2007, coroborat cu prevederile Legii 245/2004 precum şi ale Regulamentului (UE) 1020 din 2019 al Parlamentului European şi al Consiliului privind supravegherea pieţei şi conformitatea produselor, neputând fi considerate produse sigure’, se arată în comunicat.
Comisarii CJPC Bihor vor continua acţiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor şi nu vor permite intrarea pe teritoriul României a produselor care nu respectă prevederile legale în vigoare şi care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea sau interesele economice ale consumatorilor. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)