Trei transporturi cu articole second hand provenite din Germania şi Franţa pentru o asociaţie şi o societate din Suceava au fost întoarse din drum de la vama Petea, informează, luni, comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Satu Mare.
Potrivit sursei citate, în weekend au fost verificate trei transporturi de articole uzate – articole textile, articole de încălţăminte, mobilier, saltele, produse de uz casnic -, destinatari fiind asociaţia Noua Hilfe Suceava şi Mobel Gam Prod Com Serv SRL Suceava.
‘În urma verificărilor efectuate s-a constatat că articolele uzate nu erau însoţite de documente care să ateste că au fost supuse operaţiunilor de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie, în conformitate cu prevederile HG 163/2007, coroborat cu prevederile Legii 245/2004 precum şi ale Regulamentului (UE) 1020 din 2019 al Parlamentului European şi al Consiliului privind supravegherea pieţei şi conformitatea produselor neputând fi considerate produse sigure, astfel că nu a fost autorizată punerea pe piaţă a cantităţii de circa 18.500 kg articole uzate în valoare de aproximativ 45.000 lei’, precizează sursa citată.
Comisarii CJPC Satu Mare nu au permis intrarea pe teritoriul României a produselor. AGERPRES /(AS – autor: Gheorghe Pietrar, editor: Antonia Niţă)