Poliţiştii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 5.627 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape două milioane de lei, pentru neregulile constatate, fiind reţinute 390 de permise de conducere, dintre care 58 pentru viteză, iar 21 pentru alcool.
‘În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 2.200 de solicitări ale cetăţenilor, au fost constatate peste 5.600 de fapte contravenţionale şi 390 de permise de conducere au fost reţinute’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, marţi, AGERPRES.
La data de 27 noiembrie, poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 369 de acţiuni şi au intervenit la 2.261 de evenimente, dintre care 1.919 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 25 de persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 40 de măsuri preventive.
‘Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 77 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 390 de permise de conducere, dintre care 58 pentru viteză, 21 pentru alcool şi şapte pentru droguri’, arată sursa citată.
De asemenea, au fost retrase 258 de certificate de înmatriculare.
Luni, în cadrul acţiunii Blocada, organizată din dispoziţia conducerii MAI pentru prevenirea şi combaterea unor situaţii de risc şi menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
La nivel naţional, 3.742 de poliţişti şi jandarmi au acţionat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.
Au fost organizate peste 382 de filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 5.110 autovehicule şi legitimate 8.421 de persoane.
În cadrul acţiunii Blocada, poliţiştii au constatat 18 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, dintre care trei de conducere sub influenţa alcoolului şi şase de conducere sub influenţa drogurilor.
Au fost reţinute 150 de permise de conducere, dintre care şase pentru alcool şi 28 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 109 certificate de înmatriculare.