Institutul Cultural Român organizează peste 30 de evenimente în străinătate cu ocazia Zilei Naţionale a României – concerte, expoziţii şi proiecţii de film, colocvii, spectacole de teatru şi evenimente literare.
Între acestea: Turneul Corului Madrigal în Statele Unite, spectacolul Teatrului Naţional din Sibiu la Paris, recitalul sopranei Teodora Gheorghiu şi al bas-baritonului Sorin Coliban la Londra, prezenţa violonistului Alexandru Tomescu şi a pianistei Sînziana Mircea pe scene din Beijing, Budapesta şi Viena, sau recitalul cameral susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, acompaniaţi de pianistul Horia Mihail la Haga, în Olanda, potrivit Radio România Actualități.
În Spania sunt anunţate de asemenea concerte, proiecţii de film şi expoziţii de fotografie, iar în Italia programul include şi o serie de concerte de colinde tradiţionale.
Articolul ICR organizează peste 30 de evenimente în străinătate cu ocazia Zilei Naţionale a României apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro