Autorităţile din Ocna Mureş, oraş în care sunt confirmate cu COVID-19 un număr de 74 de persoane, ceea ce înseamnă o incidenţă de peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori, au dispus miercuri o serie de restricţii, printre care obligativitatea purtării măştii, fiind, totodată, aprobată şi solicitarea conducerilor celor trei unităţi de învăţământ din localitate de desfăşurare a cursurilor exclusiv online. Astfel, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Ocna Mureş, întrunit miercuri, a decis să susţină iniţiativa celor trei unităţi şcolare – Şcoala Gimnazială ‘Lucian Blaga’, Liceul Teoretic ‘Petru Maior’ şi Liceul Tehnologic Ocna Mureş, adoptată în consiliile de administraţie şi trimisă Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba pentru avizare, de suspendare, pe o durată de 14 zile, a cursurilor şcolare care presupun prezenţa fizică a elevilor şi cadrelor didactice în sălile de curs la toate clasele care îşi vor desfăşura cursurile, în această perioadă, exclusiv online. De asemenea, s-a decis suspendarea, pentru o perioadă de 14 zile, a activităţilor care presupun prezenţa fizică la locaţiile afectate, a beneficiarilor şi personalului, derulate în cadrul proiectelor ‘Şcoală după şcoală’ şi ‘Impact’. ‘Se instituie obligativitatea purtării măştii faciale de protecţie în toate locurile publice – inclusiv cele deschise de pe teritoriul oraşului Ocna Mureş (străzile publice, pieţe, parcuri, etc.). Se dispune, pentru o perioadă de 30 de zile, reducerea activităţii în piaţa agroalimentară prin suspendarea accesului în piaţă a producătorilor/comercianţilor cu excepţia celor care au sediul/domiciliul pe raza următoarelor unităţi administrative-teritoriale: Ocna Mureş, Unirea, Mirăslău, Lunca Mureşului, Noşlac, Fărău şi Hopârta. (…). Se suspendă desfăşurarea activităţilor comerciale – comerţul ambulant pe terenurile aparţinând domeniului public sau privat al UAT Oraşul Ocna Mureş – inclusiv activitatea comercială desfăşurată în locaţia de pe strada Vasile Lupu, cunoscută ca ‘piaţa de lemne’. Se suspendă, pe o perioadă de 30 de zile, activitatea comercializării produselor industriale organizată săptămânal în ziua de vineri’, a decis CLSU Ocna Mureş. Totodată, toţi operatorii de transport public de persoane care activează pe teritoriul/tranzitează teritoriul oraşului Ocna Mureş, inclusiv cei care realizează serviciul de transport persoane în regim de taxi, microbuzele şcolare, cursele regulate sau ocazionale, au obligaţia de a asigura dezinfecţia frecventă a habitaclului mijlocului de transport la finalizarea fiecărui traseu (de exemplu bare, suporţi, uşi, scaune). După mai multe luni în care în Ocna Mureş nu au mai fost depistate persoane infectate cu COVID-19, în ultima săptămână numărul cazurilor a crescut de la o zi la alta, ajungând miercuri la 74. Un focar se înregistrează la sucursala operatorului APA CTTA, iar un caz a fost depistat în rândul angajaţilor Primăriei. De altfel, inclusiv primarul Silviu Vinţeler se află în izolare împreună cu familia, deoarece soţia sa lucrează la societatea în care a fost depistat focarul. În Alba, numărul cazurilor active a depăşit miercuri 1.300. AGERPRES / (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă)