Acasă93Asociaţia Femeilor Internaţionale: Bazarul diplomatic se deschide duminică; este dedicat seniorilor

Asociaţia Femeilor Internaţionale: Bazarul diplomatic se deschide duminică; este dedicat seniorilor

Bazarul diplomatic, aflat la cea de-a XXXI-a ediţie, se deschide, duminică, începând cu ora 10,00, la parterul Bibliotecii Naţionale a României, fiind dedicat în acest an demnităţii seniorilor.

Evenimentul, organizat de Asociaţia Femeilor Internaţionale (IWA), sub egida Ministerului Afacerilor Externe al României, reuneşte reprezentanţii a 60 de misiuni diplomatice, publicul fiind invitat la ‘un mozaic al culturilor globale, cu muzică, dans, demonstraţii de meşteşuguri, obiceiuri culinare şi prezentări ale obiectelor tradiţionale’.

Cu prilejul deschiderii bazarului se aniversează şi 45 de ani de activitate în România a Asociaţiei Femeilor Internaţionale, precizează un comunicat al IWA transmis miercuri AGERPRES.

Bazarul IWA, ‘simbol al unităţii şi dovadă a implicării diplomaţiei publice’, a devenit un eveniment caritabil de amploare, iar ediţia din acest an este dedicată nobilului scop al ‘Demnităţii pentru Seniori’, precizează organizatorii.

‘Pe măsură ce asociaţia atinge borna de 45 de ani îşi reafirmă angajamentul de a avea un impact pozitiv în comunitate prin promovarea valorilor precum demnitate şi respect’, mai transmite IWA.

Potrivit asociaţiei, în fiecare an, comunitatea internaţională din România răspunde invitaţiei IWA de a susţine proiectele sale locale.

‘Bazarul este o autentică celebrare a diversităţii culturale. Ediţia de anul acesta, organizată cu implicarea a peste 500 de voluntari, promite să fie o adevărată dovadă a puterii colaborării şi compasiunii. Este o onoare pentru mine să coordonez o nouă ediţie a acestui eveniment unic, care reflectă eforturile comunităţii, reunite ca în fiecare an în spirit filantropic’, afirmă Marina Coandă Bundac, preşedinta IWA Bazaar, conform sursei citate.

‘Bazarul IWA este un far al compasiunii şi bunăvoinţei timp de peste trei decenii. Pe măsură ce sărbătorim a 45-a aniversare, suntem mândri să continuăm tradiţia, având un aport semnificativ în vieţile celor care au cel mai mult nevoie’, a menţionat şi Delia Sfetcu, preşedinta IWA, arată comunicatul.

Asociaţia Internaţională a Femeilor este o organizaţie non-profit dedicată promovării schimbului cultural, carităţii şi serviciului comunitar.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks