Grefieri de la mai multe instanţe din Alba au participat vineri la un protest spontan, prin suspendarea activităţii timp de aproximativ două ore, nemulţumiţi în principal de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti de către Guvern în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale restante.
La protest au participat grefieri de la Curtea de Apel Alba Iulia şi de la Tribunalul Alba, precum şi de la alte instanţe.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, motivele care au declanşat această formă de protest, transmise în informarea către conducerea instanţelor, au în vedere, printre altele, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti de către Guvernul României în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale restante obţinute pe cale judecătorească şi neachitarea integrală a salariilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin acte administrative emise în anul 2023.
Se solicită prevederea şi asigurarea în bugetul pentru anul 2024 a sumelor necesare pentru achitarea integrală, în continuare, a salariilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin actele administrative emise în anul 2023 şi achitarea drepturilor salariale restante aferente lunilor aprilie-octombrie 2023, inclusiv astfel cum au fost recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin acte administrative emise în anul 2023.