Persoanele care vin dinafara Iaşiului pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva nu pot intra nici în cursul zilei de joi în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Câteva zeci de persoane din alte localităţi din ţară se află pe pietonalul Ştefan cel Mare şi doresc să ajungă la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar sunt împiedicate de gardurile de protecţie şi de jandarmi. La o zi de la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, accesul în curtea şi catedrala Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei este permis doar celor care au buletin de identitate de Iaşi, conform deciziei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care prevede ca participarea credincioşilor la sărbătorile religioase să fie permisă doar celor care au domiciliul în localitatea respectivă. ‘Astăzi este o zi obişnuită, aşa cum se poate vedea. Sunt câteva persoane care au venit dinafara Iaşiului dar nu pot intra întrucât sunt legitimate de forţele de ordine. De mâine nu ar mai trebui să fie această restricţie’, a declarat preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Referitor la incidentele de miercuri, ziua în care a fost sărbătorită Sfânta Cuvioasa Parascheva, când pelerinii s-au îmbrâncit cu jandarmii pentru a intra în curtea mitropolitană, întrebat fiind cine a decis ca pelerinii să fie lăsaţi să intre să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, reprezentantul Mitropoliei a declarat că întrebarea trebuie adresată forţelor de ordine. ‘Aici trebuie să întrebaţi forţele de ordine. Noi eram acolo şi am constatat cu ochii noştri că era singura formulă. Nu puteam lăsa ca presiunea să se exercite în condiţiile în care erau şi copii în mulţimea prinsă în faţa unui gard. (…) Eu am înţeles decizia forţelor de ordine luată la presiunea, repet, pe de o parte a unor oameni care pe bună dreptate îşi manifestau nemulţumirea şi poate o manifestau cu o anumită decenţă, pe de altă parte la presiunile unora care nu aveau legătură cu această sărbătoare şi nu au legătură cu Biserica Ortodoxă. Nu se putea face altceva decât să îi laşi pe toţi să intre. Am fost chiar acolo când a existat un anumit blocaj. Era singura soluţie posibilă. Dacă după aceea s-a continuat să se permită celor dinafara localităţii să intre înseamnă că există o raţiune în spatele acestei decizii, o raţiune pe care nu văd decât să o respect’, a răspuns Constantin Sturzu. Atunci când jurnaliştii i-au atras atenţia că au fost multe persoane care nu au purtat mască când au venit să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, acesta a răspuns că ‘au fost mulţi care au venit să provoace’. ‘Preoţii, nu numai voluntarii mireni, i-au rugat pe fiecare dintre ei să respecte regulile aşa cum le-am asumat. Din păcate au fost mulţi care au venit să provoace. Le-am identificat ca nefiind parte din Biserica Ortodoxă şi care au venit din păcate să creeze nu doar un moment neplăcut ci să umbrească însăşi sărbătoarea Sfintei. Să-şi facă un rechizitoriu foarte serios, să îşi cerceteze conştiinţa şi să vadă dacă aici a fost vorba de credinţă sau despre altceva’, a răspuns purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. El a menţionat că trebuie văzută ‘partea bună, partea frumoasă, partea folositoare a sărbătorii’ care a avut loc pe 14 octombrie. ‘Partea bună şi frumoasă o reprezintă aceşti credincioşi, pelerini, în majoritatea lor covârşitoare oameni care au venit cu credinţă, evlavie, cu o cuminţenie înţeleaptă, cu oameni care oricând ar putea să ne fie tuturor model în ceea ce priveşte viaţa duhovnicească. Partea folositoare o putem extrage făcând o evaluare serioasă, o analiză temeinică a ceea ce s-a întâmplat mai puţin plăcut. Mă refer nu doar la cele câteva incidente de ieri ci la toată situaţia din această perioadă. Este clar că şi noi conducerea Bisericii, şi autorităţile, şi credincioşii trebuie să reflectăm un pic la ceea ce s-a întâmplat şi să reflectăm un pic la ceea ce s-ar schimba pe viitor, pe de o parte în viaţa noastră, pe de alta, în dialogul cu ceilalţi astfel încât să evităm astfel de situaţii şi să găsim cea mai bună formulă care să fie în sprijinul şi în folosul tuturor’, a spus preotul Constantin Sturzu.