Acasă93Peste 1.600 de nominalizări înregistrate pentru premiere la Gala Comunităţii Bihorene

Peste 1.600 de nominalizări înregistrate pentru premiere la Gala Comunităţii Bihorene

Fundaţia Comunitară Oradea organizează, miercuri, Gala Comunităţii Bihorene, în care vor primi premii ‘oamenii demni de apreciat din societatea bihoreană, precum şi acţiunile celor care transformă judeţul într-unul mai bun’, se arată în comunicatul fundaţiei.

În cadrul evenimentului, ce va avea loc în sala Teatrului Regina Maria, vor fi decernate 8 premii pentru următoarele categorii: Liderul care schimbă lumea, Voluntarul anului, Echipa anului, Excelenţă în meserie, Proiectul anului, ONG-ul anului, Promotor al culturii şi artei şi Promotor al excelenţei şcolare.

Comunitatea bihoreană a făcut peste 1.600 de nominalizări, înregistrate de echipa Fundaţiei Comunitare Oradea, urmând jurizarea acestora de către consiliul director al fundaţiei organizatoare.

Tema ediţiei din acest an, a XI-a, este ‘Reimagine’. Astfel, Fundaţia Comunitară Oradea îi invită pe bihoreni să ia exemplul de implicare al celor premiaţi şi, totodată, să se lase inspiraţi de 7 speakeri cu nume sonore pe care îi aduce în faţa lor. Participanţii vor putea asculta discursurile a 7 oameni care au devenit cunoscuţi prin profesionalism şi faptele lor. Vor urca pe scenă pentru a inspira publicul bihorean: reporterul Recorder Alina Păduraru, actorul Adrian Nartea, cofondatorul şi directorul executiv al Fundaţiei Conservation Carpathia – Barbara Promberger, filosoful lector universitar orădean Mihai Maci, CEO-ul Creatopy – Dan Oros, regizorul şi preşedintele TIFF – Tudor Giurgiu, precum şi fondatorul Asociaţiei ‘Casa Bună’ – Valeriu Nicolae.

Moderatorul evenimentului este Bogdan Bob Rădulescu, o personalitate activă şi un lider civic implicat în acţiuni comunitare, ecologice şi umanitare.

Bihorenii pot achiziţiona bilete la Gala Comunităţii Bihorene de pe site-ul eventim.ro. Doritorii pot alege între achiziţionarea unui bilet normal sau a unui bilet VIP, care oferă accesul la un moment Cocktail în prezenţa speakerilor, după încheierea evenimentului.

Fondurile strânse din vânzarea biletelor vor fi direcţionate pentru susţinerea programului de finanţare al Fundaţiei Comunitare Oradea, Fondul Ştiinţescu Oradea, ediţia 6.0. Prin acest program, ONG-ul finanţează şi oferă mentorare unor proiecte prin care ştiinţa devine mai atractivă în rândul copiilor şi tinerilor din judeţul Bihor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks