Ploieşti, 12 dec/ Agerpres/- Toate persoanele care se aflau în incinta hotelului din Ploieşti al cărui acoperiş a fost cuprins de un incendiu s-au autoevacuat, nefiind înregistrate victime, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Conform sursei citate, incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 700 de metri pătraţi, iar la acest moment fumegă şi încă se acţionează pentru lichidare.
Un incendiu a izbucnit, luni noapte, la un hotel din cartierul Albert aflat în zona de nord a municipiului Ploieşti.
Pentru gestionarea evenimentului nu s-a impus activarea Planului roşu de intervenţie.
La locul evenimentului s-au deplasat 7 autospeciale de stingere, două autoscări, o autospecială pentru descarcerare şi două echipaje SMURD, dar şi ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova.