AcasăStiri generalePărintele Necula, la expoziţia unor pacienţi de la Psihiatrie: Avem nevoie de...

Părintele Necula, la expoziţia unor pacienţi de la Psihiatrie: Avem nevoie de frumos ca să înţelegem cum se mântuie lumea

Preşedintele Asociaţiei ‘Crucea Albastră’, preotul Constantin Necula, militează pentru ergoterapie şi a declarat la vernisajul unei expoziţii realizate de pacienţii Spitalului de Psihiatrie că toţi ‘avem nevoie de frumos pentru a înţelege cum se mântuie lumea’.

‘Vreau să vă mulţumesc că primiţi Crăciunul cum se cuvine. Dostoievski spune pentru prima dată că frumosul va mântui lumea. (…) Oamenii care şi-au dispersat liniştea în nelinişte şi care au nevoie de ajutorul nostru din acest punct de vedere au reuşit să ne spună că lumea lor poate fi frumoasă şi noi suntem prea grăbiţi să o mai vedem şi că, de fapt, lumea noastră e urâtă. Talentul lor, bucuria lor, culoarea lor arată că noi trăim urât, continuăm să trăim în alb, negru şi o nuanţă pronunţată de gri, un gri năucitor şi deloc productiv. La ‘Crucea Albastră’, acolo unde sunt preşedinte, ergoterapia nu am înţeles-o decât văzându-i cât de mult se apropie de vindecarea sufletească, punându-şi sufletul la îndemâna noastră’, a spus preotul Constantin Necula.

Atelierele în care bolnavii se recuperează prin artă există nu doar în spitalele de psihiatrie, ci şi în cele de pediatrie.

‘Vă rog să nu staţi cu spatele la tablouri, priviţi-le! Sunt un pic mai frumoşi decât noi. Luaţi seama la ce spun, în ciuda aparenţelor, trebuie să o spun cu subiect şi predicat că, acolo unde e loc de lumină şi de linişte, e loc de vindecare. Noi avem viteza prea mare, iar duhurile din jurul nostru sunt prea dure cu viaţa noastră, pentru a mai putea să respirăm atât de normal şi de firesc lucrul acesta al frumosului prin artă, pentru că ergoterapia are această calitate. Le mulţumesc celor care-i ajută pe cei care nu se pot ajuta în continuare şi să ştiţi că ideea a înflorit şi în alte locuri din ţară. Eu m-am bucurat să văd astfel de ateliere de ergoterapie în spitale paliative, în spitale de pediatrie, dacă există un pic de voinţă, există un pic de frumos care răspunde voinţei noastre. Adevărul e că lumea ar fi mult mai frumoasă, dacă i-am reda culorile, dacă i-am da înapoi frumuseţea. De aceea, seara aceasta socotiţi-o ca un colind de frumuseţe. Avem nevoie de frumos pentru a înţelege cum se mântuie lumea’, a mai arătat părintele Necula.

Directorul medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie de la Sibiu, Ciprian Băcilă, a subliniat că de 15 ani organizează expoziţia ‘Speranţă prin artă’, cu lucrări ale pacienţilor spitalului. De această dată, expoziţia a fost vernisată luni seara, la Muzeul Naţional Brukenthal. Spre deosebire de celelalte expoziţii de la muzeu, aceasta a fost cu vânzare. Tablourile, dar şi decoraţiunile de Crăciun realizate, care nu s-au vândut la vernisaj, pot fi cumpărate începând de marţi, de la Spitalul Clinic de Psihiatrie, preţurile pornind de la 10 lei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks