Un pasager într-un autoturism, ce avea asupra sa peste un kilogram de substanţă psihoactivă (2MMC), a fost prins marţi în flagrant delict în Punctul de Trecere a Frontierei Borş II în drumul său către Ungaria, fiind arestat preventiv miercuri, a informat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor.
Potrivit comunicatului IPJ, cazul a fost cercetat de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea.
Ei au documentat activitatea infracţională a celor două persoane din autoturism, fiind cercetate pentru ‘efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept şi fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, precum şi pentru complicitate la săvârşirea aceleaşi infracţiuni.’
‘Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat faptul că, la data de 12 decembrie a.c., persoanele cercetate, aflate într-un autoturism, au fost prinse în flagrant delict de către poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Borş II la ieşirea din ţară, către Ungaria, una dintre acestea (pasager) având asupra sa peste un kilogram de substanţă psihoactivă (2MMC). Astfel, la data de 12 decembrie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reţinerea unei persoane pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept şi fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii,’ se arată în comunicat.
Totodată, în aceeaşi cauză, a fost luată măsura controlului judiciar faţă de cea de-a doua persoană, pentru complicitate la săvârşirea aceleaşi infracţiuni.
Ulterior, în cursul zilei de miercuri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a persoanei reţinute, pentru 30 de zile.