Expert Forum solicită partidelor politice de la guvernare ‘să scadă semnificativ’ sumele alocate pentru subvenţii în anul 2024.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, valoarea subvenţiilor ar urma să crească în 2024 cu aproape 60-70 de milioane de lei peste cea din anii electorali trecuţi.
‘Conform proiectului de buget pus în dezbatere publică ieri, în 2024, bugetul Autorităţii Electorale Permanente ar putea include 314 milioane de lei pentru subvenţii, deşi pe celelalte capitole bugetare cuvântul de ordine este ‘austeritate’. Banii s-ar împărţi între cinci partide. Este pe departe cea mai mare valoare alocată vreodată, recordul de până acum fiind de 258 de milioane de lei – şi acesta fiind la rândul său criticat în numeroase rânduri de societatea civilă, inclusiv de Expert Forum’, transmite sursa citată.
Electoral, anul viitor va fi unul foarte ‘scump’, precizează Expert Forum. Partidele politice pot nu doar să-şi finanţeze campaniile electorale din subvenţii, dar în plus pot primi şi rambursarea cheltuielilor dacă nu folosesc bani publici în campanie şi trec de pragul de 3% din voturi, în anumite condiţii.
‘În 2020, doar la parlamentare s-au rambursat 145 de milioane de lei, comparativ cu 42 de milioane în 2016. Mai mult, utilizarea aproape exclusivă a subvenţiilor în campanie limitează semnificativ orice contribuţie privată, iar partidele politice devin entităţi susţinute exclusiv de către stat, contrar bunelor practici internaţionale. Considerăm că o alocare de 314 de milioane este mult prea mare, în condiţiile în care partidele politice primeau deja mulţi bani pe cap de locuitor (aproape 3 euro) în comparaţie chiar cu state vestice unde nivelul de trai este mai ridicat’, reiese din comunicat.
O altă observaţie este legată de faptul că banii ‘se cheltuie în mare parte şi netransparent’. Astfel, în primele nouă luni ale anului partidele au cheltuit ‘peste jumătate din bani, adică 88 de milioane de lei, fără niciun fel de transparenţă şi fără a marca materialele de promovare politică’ (mai ales promovarea prin presă), în lipsa oricăror prevederi legale care să le oblige să marcheze aceste produse ca atare.
‘Acest tip de comportament afectează deja dreptul publicului la informare corectă, libertatea presei şi competiţia politică şi electorală. Creşterea sumelor alocate pentru partide nu poate decât să înrăutăţească situaţia şi să confere şi mai multă putere unui număr foarte mic de partide – cartelizând oferta politică şi limitând serios şansele unui partid nou să intre pe scenă. Reamintim şi faptul că liderii PSD şi PNL nu au publicat contractele pentru promovare, deşi au promis acest lucru în numeroase rânduri. Pe de altă parte, pe fondul deficitului bugetar, guvernul a impus o serie de măsuri de austeritate. Dacă banii publici nu sunt suficienţi pentru investiţii sau alte cheltuieli destinate comunităţii şi interesului public, de unde putem creşte alocările pentru finanţarea partidelor politice?’, se arată în comunicatul Expert Forum.