Arhiepiscopia Sibiului a lansat campania naţională ’10 mari filantropi’, prin care preoţii şi credincioşii din Patriarhia Română au posibilitatea să îl aleagă pe cel mai reprezentativ filantrop ortodox din istoria ţării, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului. Campania se desfăşoară în perioada 21 noiembrie – 5 decembrie, iar personalităţile sunt prezentate pe site-ul www.marifilantropi.ro. ‘Invităm românii să îşi aleagă cel mai mare filantrop, votându-l pe pagina campaniei’. Totodată, în Ziarul ‘Lumina’ vor fi tipărite buletine de vot pentru această campanie, iar odată completate, aceste buletine pot fi expediate în format fizic pe adresa Mitropolia Ardealului, str. Mitropoliei, nr. 35, Sibiu (cu specificaţia: pentru campania ’10 mari filantropi’) sau scanate şi expediate la adresa de poştă electronică: sectorulculturalma@yahoo.com. Totodată vor fi distribuite taloane de vot şi la bisericile parohiale, mănăstiri, şcoli etc., modalitatea de expediere fiind cea descrisă mai sus. Primii zece ce vor reieşi în urma votului vor fi prezentaţi în ordine alfabetică. Din acel moment, ei vor primi un avocat (personalitate sau un specialist în domeniu) care le va susţine imaginea şi vor veni cu argumentele necesare care vă vor face să îi votaţi încă o dată, într-un sondaj final ce are menirea a alege pe cel mai mare filantrop din istorie’, se precizează în comunicatul Mitropoliei Ardealului. Pe 6 decembrie, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, se va organiza la Sibiu Gala Filantropilor Români, urmând să fie desemnat, pe baza votului exprimat de participanţi, cel mai mare filantrop român.