Un bărbat de 74 ani a fost salvat pe timpul nopţii din mijlocul unei bălţi din localitatea Jirlău, misiunea de salvare fiind una foarte dificilă, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Brăila au fost anunţaţi la ora 00,40, printr-un apel 112, cu privire la faptul că din zona bălţii din localitatea Jirlău se aud strigăte de ajutor.
La faţa locului au fost mobilizaţi poliţişti, pompieri din cadrul ISU Dunărea Brăila, jandarmi, un echipaj al ambulanţei, care, ajutaţi de voluntari din localitate, au început căutările pe malurile bălţii Jirlău, în zona Drogu-Pântecani-Vişani.
‘În jurul orei 03,30, cu ajutorul aparatului de termoviziune din dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, în mijlocul bălţii, într-o zonă acoperită cu stuf, a fost văzută o persoană stând în picioare în apă. Salvatorii au intervenit cu ajutorul unei bărci pneumatice aparţinând voluntarilor, reuşind să identifice, în viaţă, bărbatul de 74 de ani, din localitatea Jirlău. Bărbatul a fost preluat de îndată de ambulanţă şi transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Efortul comun al tuturor celor implicaţi a făcut ca o viaţă sa fie salvată la timp’, transmite IPJ Brăila.