Comisarul şef de poliţie la DGA Iaşi Cătălin Gheorghe Ţibulcă, şi doi consilieri locali din Rediu şi Tătăruşi au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, pentru fapte de corupţie privind luarea de mită, şantajul şi cercetarea abuzivă.
Potrivit unui comunicat de presă remis de DNA Iaşi, Cătălin Gheorghe Ţibulcă, comisar-şef de poliţie în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru luare de mită, şantaj, două fapte de cercetare abuzivă şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Liviu Dobre, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Rediu, judeţul Iaşi, pentru dare de mită şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
O altă persoană trimisă în judecată este Vasile Giurgiuveanu, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Tătăruşi, judeţul Iaşi, pentru comiterea infracţiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA menţionează că ‘în cursul anului 2022, inculpatul Ţibulcă Gheorghe Cătălin, în calitatea menţionată mai sus, ar fi iniţiat şi derulat activităţi de urmărire penală în scopul favorizării intereselor inculpaţilor Giurgiuveanu Vasile şi Dobre Liviu, persoane care făceau parte din anturajul relaţional, apropiat, al poliţistului’.
‘Activităţile desfăşurate de către ofiţerul de poliţie în sprijinul intereselor celorlalţi doi inculpaţi s-ar fi materializat prin constituirea unor dosare penale, pe baza unor petiţii sau procese-verbale de sesizare din oficiu în care ar fi fost consemnate aspecte necorespunzătoare adevărului şi în care s-ar fi desfăşurat cercetări faţă de persoane cu care inculpaţii Giurgiuveanu Vasile şi Dobre Liviu ar fi fost în conflict, direcţionând cursul anchetelor în sensul dorit de aceştia. Ameninţarea unei persoane cu darea în vileag a unor fapte reale sau imaginare în scopul de a obţine de la aceasta un denunţ în legătură cu presupuse fapte de natură penală ce ar fi fost săvârşite de către primarul unei comune, cu care inculpatul Dobre Liviu s-ar fi aflat în conflict. Furnizarea de informaţii nedestinate publicităţii rezultate şi din activitatea de cercetare penală efectuată personal de ofiţerul de poliţie inculpaţilor Giurgiuveanu Vasile şi Dobre Liviu, care ar fi fost folosite ulterior de către aceştia împotriva persoanelor cu care s-ar fi aflat în conflict (prin sesizarea administrativă a unor instituţii – Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, Inspectoratul Teritorial de Muncă, etc. Sau prin diseminarea către ziarişti în vederea publicării unor articole denigratoare)’, se menţionează în comunicatul de presă.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iaşi.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.