Conceptul de securitate trebuie abordat pe larg, incluzând componentele ce vizează securitatea şi umanitatea, a afirmat, vineri, la Bucharest Forum, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Şeful diplomaţiei române a vorbit despre lecţiile învăţate în contextul pandemiei SARS-CoV-2. Potrivit acestuia, criza sanitară ”a accelerat crizele”. ‘Una dintre cele mai importante lecţii învăţate este despre legătura puternică între sferele naţionale şi cele internaţionale, între politica naţională şi cea internaţională. În faţa unei crize de o aşa anvergură, nicio ţară nu se poate descurca de una singură. După o iniţială izolare sau să îi spunem un instinct natural de închidere în sine, de a proteja propriile graniţe, propria populaţie, lumea s-a îndreptat către instituţiile internaţionale, pentru coordonare şi ajutor’, a arătat Aurescu. Ministrul a subliniat, în acest cadru, nevoia de protejare a valorilor democratice şi a statului de drept, nevoia de răspuns rapid la crize, la nivel internaţional şi, în acest sens, a menţionat o cooperare ‘eficientă şi pragmatică’. Tot în contextul crizei sanitare, el a vorbit despre nevoia de a aborda diferit securitatea, la nivel internaţional. ‘În prezent, conceptul de securitate trebuie abordat pe larg, având în vedere dimensiunile sale ce vizează sănătatea, umanitatea şi arhitectura instituţională pe care se bazează. De asemenea, trebuie să creştem rezilienţa la nivel naţional şi internaţional pentru toate aceste domenii’, a spus Bogdan Aurescu. Totodată, Aurescu a evidenţiat importanţa legislaţiei internaţionale. ‘Trebuie să consolidăm ordinea mondială pe care o avem, inclusiv împiedicând anumiţi actori care vor să slăbească acest sistem’, a punctat ministrul. Potrivit acestuia, criza COVID-19 a arătat că este nevoie de ‘sisteme de sănătate mai reziliente’.