AcasăStiri generaleConstanţa: Universitatea Ovidiu lansează un proiect pentru facilitarea integrării studenţilor ucraineni în...

Constanţa: Universitatea Ovidiu lansează un proiect pentru facilitarea integrării studenţilor ucraineni în universităţi europene

Universitatea Ovidius lansează un proiect Erasmus Plus ce vizează facilitarea integrării studenţilor ucraineni în universităţile europene, finanţat cu 400.000 de euro şi care este implementat pe o perioadă de trei ani, au anunţat, joi, reprezentanţii instituţiei academice constănţene.

Potrivit unui comunicat de presă, Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) a demarat, în luna în curs, proiectul ‘EIUS – European Inclusion of Ukrainian Students’, finanţat prin programul Erasmus Plus.

Principalul obiectiv al proiectului este facilitarea integrării studenţilor ucraineni în universităţile europene, prin crearea unui mediu educaţional adaptat şi receptiv la nevoile lor specifice. În acest sens, activităţile desfăşurate în cadrul proiectului EIUS vor consta în colectarea de date, realizarea de sondaje şi organizarea de conferinţe, având ca scop final îmbunătăţirea procedurilor de integrare a studenţilor din zone de conflict.

‘Proiectul EIUS este o iniţiativă concretă a UOC de a sprijini studenţii ucraineni în aceste vremuri dificile, construind punţi de colaborare şi asigurându-le tinerilor continuitate în parcursul educaţional. Totodată, proiectul va contribui la consolidarea relaţiilor interuniversitare şi la promovarea diversităţii în învăţământul superior european. Este un pas important pentru instituţia noastră în a-şi extinde rolul de actor cheie în educaţia europeană’, a precizat lect. univ. dr. Maria-Alina Carataş, coordonatorul proiectului la nivelul Universităţii Ovidius.

Proiectul ‘EIUS – European Inclusion of Ukrainian Students’ (2023-1-SK01-KA220-HED-000157553), finanţat cu 400.000 de euro prin programul european Erasmus Plus, este implementat pe o perioadă de 36 de luni, în cadrul unui consorţiu din care fac parte Universitatea Ovidius din Constanţa (România), Universitatea Mateja Bela din Banska Bystrica (Slovacia) şi Universitatea Rzeszowski (Polonia), având ca partener asociat Universitatea Naţională ‘Yuriy Fedkovych Chernivtsi’ din Ucraina.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks