Un tren a acroşat o maşină la Odorheiu Secuiesc, şoferul autoturismului fiind în stare de şoc, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita. ‘Trenul IR 3547, care circula pe ruta Odorheiu Secuiesc-Sighişoara, a acroşat o maşină; din primele date nu sunt victime, doar şoferul autoturismului este în stare de şoc. La faţa locului s-au deplasat un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi un echipaj de poliţie’, se mai precizează în informarea ISU Harghita. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)