Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă ‘CulturMedia’, afiliată la CNS Cartel Alfa, protestează faţă de unele din prevederile OUG din 28 decembrie 2023, ce ar conduce la situaţii în care salariul unui debutant din muzeele din sistemul de învăţământ să fie mai mare decât al unor reputaţi specialişti din muzeele de mare tradiţie din România.
‘Ignorând toate principiile din Codul Muncii şi din Legea salarizării unitare, privind egalitatea de şanse, performanţele profesionale şi competenţele, Guvernul României a ‘reuşit’ ca prin OUG adoptată pe 28 decembrie 2023 salariul unui specialist debutant, în perioada de probă, în muzeele din sistemul de învăţământ, să fie mai mare decât cel al unui specialist cu grad maxim din toate muzeele din România. Cu alte cuvinte, salariul unui debutant angajat ieri va fi mai mare decât al celor mai reputaţi specialişti din muzeele de mare tradiţie din România. De asemenea, diferenţa între un specialiştii aflat pe acelaşi grad este mai mare de 1.500 de lei, în favoarea specialiştilor din sistemul de învăţământ’, transmite FNS CulturMedia.
FNS CulturMedia anunţă că, în aceste condiţii, va solicita Avocatului Poporului sesizarea CCR privind constituţionalitatea articolelor referitoare la muzee, va acţiona în judecată Guvernul României, având în vedere şi decizia ICCJ nr. 80/11.12.2023 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază (…) sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.
În paralel cu aceste acţiuni, în toate muzeele din România vor avea loc acţiuni de protest începând cu data de 15 ianuarie, Ziua Culturii Române, în aceeaşi zi urmând să fie organizat un protest în faţa Bibliotecii Naţionale din Bucureşti în intervalul 11,00 – 13,00 şi pichetarea sediilor muzeelor din teritoriu.
‘Până la remedierea situaţiei vom înceta orice acţiuni cu publicul care presupun educaţie şi pedagogie muzeală în cadrul programului ‘Şcoala Altfel’ (ghidaje, lecţii deschise, alte activităţi de educaţie muzeală). De asemenea, specialiştii din muzeele publice nu vor mai desfăşura acţiuni de cercetare arheologică preventivă în vederea descărcării de sarcină arheologică, nu vor mai participa la organizarea de expoziţii naţionale şi internaţionale, considerând că toate acestea pot fi desfăşurate cu succes doar de muzeele din sistemul de învăţământ sau de restul categoriilor profesionale din domeniul Cultură pentru care se aplică prevederile actualei OUG! Cu o astfel de salarizare, echivalentă cu personalul necalificat din învăţământ, este clar că nu avem competenţe pentru a desfăşura activităţi care ţin de educaţie şi cercetare, de protecţia patrimoniului cultural, rolul nostru reducându-se la cel al unor ‘magazineri’ de patrimoniu’, precizează sursa citată.
Totodată, organizaţia sindicală anunţă că se va adresa Comisiei Europene şi tuturor organismelor profesionale internaţionale, ‘pentru a fi adus la cunoştinţă modul în care Guvernul României a înţeles ‘să asigure respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii”.
‘Pe cale de consecinţă, solicităm Guvernului României adoptarea fără întârziere a unei Ordonanţe de urgenţă prin care să fie remediată ‘palma’ fără precedent aplicată pe obrazul întregului sistem muzeal din România şi prin care să fie corectate diferenţele mari de salarizare pentru întreg personalul muzeal’, a mai transmis FNS CulturMedia.